S.O.S. Spitalul Călineşti!

# Primarul comunei Călineşti, Nicolae Gavrilescu: În cazul în care nu primim aprobare, cele 11 primării din zonă vor susţine unitatea din bugetele locale! # Viceprimarul comunei Călineşti, Vasile Meilescu: este un abuz şi o lipsă totală de respect faţă de cei peste 50.000 de oameni care beneficiază de serviciile acestui spital! De-ale tranziţiei. Încă o tâmpenie (termenul este dur, însă altfel nu o putem numi) vine să înfioare existenţa oamenilor din judeţ: desfiinţările şi comasările de spitale, decise undeva într-un birou din Capitală, fără consultarea reprezentanţilor administraţiei locale. În numărul de faţă vă prezentăm cazul instituţiei de la Călineşti, spital FĂRĂ DATORII, care deserveşte un areal de circa 50.000 de locuitori.
Spitalul „Dr. Ion Crăciun” din Călineşti este una din unităţile cu rezonanţă istorică, fiind dat în folosinţă în anul 1884,  pe vremea regelui Carol I. Clădirea nouă a fost construită cu ocazia centenarului, în 1985, la iniţiativa medicului Ion Crăciun, chirurg de renume naţional, care şi-a trăit o bună parte din anii active între pereţii acesteia. În anii 1906 – 1908, Spitalul Rural Călineşti,  funcţiona  cu 25 de paturi, o singură secţie - medicină generală – şi un medic până în anul 1944. În anul 1988, Spitalul Călineşti se prezenta ca o instituţie sanitară cu ample posibilităţi de investigare şi tratament ale diferitelor boli, stând la dispoziţia locuitorilor din partea central-sud-estică a judeţului Argeş.
Secţiile de chirurgie, obstetrică-ginecologie precum şi secţiile de boli interne şi pediatrie, au fost dotate cu aparatura modernă necesară, bucurându-se de o largă recunoaştere şi contribuind în modul cel mai eficient la ocrotirea sănătăţii populaţiei din zonă. Având un colectiv de cadre bine organizat, Spitalul Călineşti s-a bucurat de-a lungul timpului de un mare prestigiu. În prezent este un spital de tip general, deservind o populaţie de circa 50.000 de locuitori din 12 comune arondate.
Are in structură un număr de 101 de paturi distribuite pe secţii şi compartimente astfel:
- ATI - 5 paturi
- Medicină internă - 30 paturi
- Obstetrică-ginecologie - 25 paturi
- Pediatrie+NN - 26 paturi
- Chirurgie - 15 paturi
Pe lângă cele patru secţii şi compartimente de bază, structura spitalului include şi camera de gardă, bloc operator, sterilizare, laborator analize medicale, laborator radiologie şi imagistică medicală, farmacie cu circuit închis, cabinet planificare familială. Ambulatoriul de specialitate al spitalului are în componenţă patru cabinete: medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie şi chirurgie. De asemenea, unitatea oferă servicii privind investigaţii de radiologie, analize de laborator şi ecografii. Din punct de vedere al dotării, spitalul deţine la momentul actual aparatură şi instrumentar pentru asigurarea şi desfăşurarea unui act medical în bune condiţii:
- posedă autorizaţie sanitară de funcţionare;
- cladire bună, bine îngrijită, reparată, igienizată şi reabilitată;
- dotare corespunzătoare pentru tipul de servicii pe care le oferă;
- dotare cu aparatură medicală de înaltă performanţă;
- personal tânăr, bine pregătit;
- capacitate mare de absorbţie;
- locaţie excelentă;
- utilităţi proprii: apă, gaze, etc.
La 1 iunie 2006, odată cu numirea în funcţia de manager a economistei Rina Boaţă, s-a putut remarca o îmbunătăţire vizibilă a activităţii medicale şi nu numai. Rina Boaţă şi-a început mandatul cu o campanie de curăţenie.
Fiind de profesie economist, managerul Rina Boaţă s-a dovedit un bun administrator, reuşind să reducă cheltuielile, optimizând numeroase activităţi în vederea încadrării în condiţiile tehnico-economice impuse. A fost înlocuită centrala termică, una energofagă, a fost înlocuit acoperişul, tâmplăria şi multe altele. Totul pentru rezultate mai bune. Iar rezultatul final este: Spitalul Călineşti are, în momentul de faţă, ZERO DATORII !
Primarul comunei Călineşti, Nicolae Gavrilescu:
(vineri, orele 9.00) Sunt în drum spre Ministerul Sănătăţii.  Părerea mea: ca este o mutare greşită a celor care vor să-l închidă. Spitalul nu are datorii, nu a luat spaţiul nimănui iar Casa de Asigurări are datorii către Spitalul Călineşti.
Suntem mulţi primari care susţinem cauza Spitalului Călineşti....suntem 11 primari de aici, din zonă, care susţinem această cauză. Este vorba de comunele Călineşti, Priboieni, Beleţi-Negreşti, Boţeşti, Căteasca,  Răteşti, Leordeni, Glâmbocata, Bogaţi, Suseni precum şi oraşul Topoloveni.  Toţi au fost de acord să ne implicăm.
......
(vineri, orele 14.00) Am fost la secretarul de stat şi am depus dosarul cu aprobarea de la Prefectură, de la DSV, de la Consiliul Judeţean, plus mii de semnături. Eu cred că o să se aprobe...cred că nu o să-l transforme în azil...pentru că nu sunt mai mulţi bătrâni în zonă decât tineri...în plus, noi avem azil la Călineşti. Eu cred ca o sa ne aprobe dosarul. Aşteptăm raspunsul, probabil  vineri. În caz contrar, vom susţine spitalul din bugetele proprii...
Viceprimarul comunei
Călineşti, Vasile Meilescu:
În şedinţa de Consiliu Local s-a hotărât împuternicirea primarului de a face toate demersurile în vederea menţinerii spitalul din Călineşti. În toate aceste demersuri, primarul este susţinut şi de cei 11 primari din zonă. Spitalul din Călineşti are toate dotările, medici calificaţi şi nicio datorie. În cazul în care nu se va putea rezolva nimic, cei 11 primari au hotărât să contribuie fiecare cu sume din bugetul local pentru a putea funcţiona în continuare spitalul.
Viceprimarul consideră că este un abuz şi o lipsă totală de respect faţă de cei peste 50.000 de oameni care beneficiază de serviciile acestui spital.
Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, Ştefan Ciocănel
A ţinut să precizeze că instituţia pe care o conduce nu a trimis niciun document în baza căruia ministerul să fi analizat şi apoi să propună comasarea şi transformarea spitalelor din Argeş. „Nu intră în atribuţiile şi în competenţa Casei de Asigurări să facă astfel de analize administrative. Nici nu ni s-a solicitat vreun document în acest sens din partea ministerului. Nici nu a existat vreo discuţie. CAS nu face decât să deconteze serviciile, nu se implică în organizarea furnizorilor. Administraţia locală şi judeţeană şi reprezentanţii ministerului în teritoriu, adică DSP au atribuţii în organizarea spitalelor. Cât priveşte absenţa de la întâlnirea cu administraţia locală şi managerii spitalelor, de la Consiliul Judeţean, nu am fost invitaţi. Dacă primeam invitaţie, eram prezenţi”, a afirmat Ciocănel.
Iată şi câteva dintre părerile localnicilor, localnici care au strâns deja mii de semnături împotriva desfiinţării unităţii spitaliceşti de la Călineşti:
Ion Manea, pensionar: Păi unde să mă duc dacă se desfiinţează spitalul? Că acum vreo trei ani, când am avut o problemă, muream în cinci minute dacă nu ajungeam aici, la spital. Până la Piteşti eram  mort sigur. Acum mă duc să o văd pe fii-mea, că a născut tot aici… Nici vorbă să îl desfiinţeze. Noi mergem şi la Bucureşti pe jos să demonstrăm acolo, la miniştri…
Marian Baciu, om de afaceri: Ar fi o mare greşeală. Spitalul din Călineşti este una din puţinele unităţi care se prezintă la standarde ridicate. Ar fi păcat şi pentru memoria lui Carol I, patronul spiritual, şi pentru cea a doctorului Crăciun care a trăit practic pentru acest spital şi care, tot aici, a salvat poate mii de vieţi…
Mădălina STAMA,  Spiridon VOINESCU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea