Soarta Arpechim Piteşti în discuţiile politice

La ultima conferinţă de presă, deputatul PSD de Argeş, Radu Vasilică, a avut de făcut remarci destul de dure la adresa concernului care deţine Arpechim-ul. „Ştim cu toţii cum au luat ei Petromul, şi pe ce bani. De ce nu fac un gest asemenea acum? De ce nu vând şi ei Arpechim-ul pe un euro?”  După încă o întâlnire între parlamentarii de Argeş şi Vâlcea, împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai statului roman şi cu conducerea OMV, soarta Arpechim nu pare să se schimbe. Potrivit deputatului PSD Radu Vasilică, patronii austrieci sunt în continuare decişi să închidă rafinăria, în vreme ce actuala putere politică nu pare interesată de soarta acesteia, din moment ce ministerele interesate, cel al Economiei şi cel al Industriilor, au fost reprezentate doar de un director, respectiv un consilier.
De asemenea, deputatul piteştean a remarcat faptul că, deşi la Arpechim puteai cumpăra bitum numai dacă aveai oarece relaţii, conducerea a anunţat că activitatea nu este rentabilă din… lipsă de desfacere, linia cu o capacitate de 30.000 de tone pe lună vânzând numai 3000 de tone întregul an.
După discuţiile de la Piteşti, Radu Vasilică spune că se profilează, deocamdată, o singură soluţie, şi anume cea prin care Arpechim ar trebui să revină sub controlul statului. Această tranzacţie ar costa însă circa 160 de milioane de euro, acesta fiind, de altfel, şi principalul impediment. A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea