Gafă a Consiliului Județean Argeș! Douăsprezece persoane la prezidiu pentru treisprezece oameni în sală

# Evenimentul organizat de Consiliul Județean a coincis cu deschiderea celei de a XVIII-a ediții a Simpozionului Internațional Experimentul Pitești

Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, pare a fi într-o dispută de imagine cu reprezentanții Primăriei Pitești. Cele două instituții stabilesc, de ceva timp, evenimente importante pentru argeșeni în același timp. S-a întâmplat și vineri, 28 septembrie, când în sala Consiliului Județean s-a desfășurat o dezbatere interesantă la care au luat parte reprezentanți ai Academiei Române cu origini argeșene, împreună cu reprezentanți ai mediului universitar sau ai administrației publice județene și locale, iar, în același timp, în sala Primăriei se desfășura deschiderea oficială a Simpozionului Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin tortură”, ediția a XVIII-a.  Dacă la CJ Argeș, s-au aflat douăsprezece persoane la prezidiu pentru treisprezece oameni în sală, excluzând de la acest calcul cei câțiva jurnaliști prezenți la eveniment, la Primăria Pitești sala era arhiplină. O gafă de proporții a CJ Argeș față de cei patru membri ai Academiei Române prezenți la dezbatere: acad. Ioan Dumitrache, secretarul Academiei Române, acad. Gheoghe Păun, acad. Nicolae Panin și acad. Mihail Bădescu.

Ioan Dumitrache, secretarul Academiei Române: „Argeșul ar putea să devină și mai performant”

„Am dorit să ne întâlnim cu membrii comunității argeșene, pentru că noi ne considerăm membri ai acestei comunități, ne-am născut aici, am crescut, ne-am format parțial după care am plecat fiecare la locurile noastre, dar avem o anumită obligație față de județul acesta și să încercăm să facem ceva. Sunt zece membri ai academiei din județul Argeș. Este o primă întâlnire pe care o facem. Am speranța că o asemnea întâlnire ar putea fi benefică. La ce ne așteptăm? Să vedem care sunt ideile pe care dumneavoastră le promovați și să analizăm împreună și să vedem cum am putea să fim utili, să ne implicăm, astfel încât județul Argeș să devină într-o perioadă rezonabilă, unul dintre județele cele mai căutate. Și acum este un județ foarte apreciat, cu o contribuție la bugetul statului consistentă, dar cred că ar putea să devină și mai performant”, a precizat acad. Ioan Dumitrache, secretarul Academiei Române. La eveniment au fost prezentate și dezbătute proiecte de interes județean pe care Academia Română le-ar poate sprijini, dezvolta și promova la nivel național. Printre ele și două inițiative ale Muzeului Viticulturii și Policulturii de la Golești și Școlii Populare de Arte-Pitești.
Au participat, alături de conducerea Consiliului Județean Argeș, senatorul Șerban Valeca, fost ministru al Cercetării, regizorul Șerban Marinescu, președintele DACIN SARA, acad. Nicolae Panin, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, acad. Ioan Dumitrache, secretarul Academiei Române, acad. Gheoghe Păun, acad. Bădescu Mihail, Dumitru Tudosoiu, inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Ovidiu Puiu, rectorul Universității ”Constantin Brâncoveanu”, George Caval, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, omul de afaceri Dumitru Grecu și câțiva din directorii instituțiilor de cultură argeșene, aflate în subordinea CJ Argeș.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea