Modificări la legea privind asociațiile de proprietari - piteștenii riscă amenzi uriașe

TERMO CALOR CONFORT S.A. aduce la cunoștință că începând cu  data de 1 septembrie a fost modificată legea privind asociaţiile de proprietari, iar din data de 28 septembrie aceasta a intrat în vigoare. Amenzile sunt uriaşe pentru cei care nu respectă noua legislaţie, ce aduce modificări semnificative.
Principalele modificări sunt: autoritățile administrației publice locale organizează în cadrul aparatului de specialitate al primarului un compartiment specializat în sprijinirea, îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari și exercită controlul asupra activității financiar-contabile din cadrul asociațiilor de proprietari, din oficiu ori la solicitarea unuia sau mai multor membri ai asociației de proprietari; cei care întârzie să îşi plătească întreţinerea sau acumulează datorii se pot trezi cu apartamentul ipotecat; proprietarii vor putea fi executaţi silit pentru neplata datoriilor.
Asociaţiile de proprietari trebuie:
-  să aibă un singur cont bancar;
-  să întocmească un regulament al blocului;
Administratorii:
-  nu pot ţine în casă mai mult de 1.000 de lei pe lună;
-  sunt obligaţi să obţină un certificat de calificare profesională;
-  trebuie să aibă o poliţă de asigurare de răspundere civilă profesională;

Chiriaşii se vor putea constitui în asociaţii care să le reprezinte interesele.
O modificare care îi afectează în mod direct pe proprietari este cea prin care aceştia, dacă nu vor permite accesul în locuinţa pentru reparaţii, lucrări sau în situaţii de urgenţă, după ce au primit preaviz motivat de la asociaţie, vor risca o amendă de la 500 la 3.000 de lei. 
Proprietarii de apartamente sunt obligaţi prin lege să vină la şedinţele de bloc. Noua lege prevede că proprietarii nu vor mai putea fi reprezentaţi în adunarea generală de preşedinte, un membru al comitetului de bloc ori de administrator. Dacă totuşi nu pot participa, ei trebuie să mandateze un alt membru al asociaţiei printr-o împuternicire scrisă şi semnată.
Orice proprietar care închiriază va trebui neapărat să notifice asociaţia cu privire la prezenţa chiriaşilor în apartamentul sau în cel mult zece zile de la semnarea contractului de închiriere. De asemenea, la bloc vor putea să se înfiinţeze şi asociaţii de chiriaşi, conform noii legi.
Noua reglementare prevede o obligaţie expresă a proprietarilor de a comunica asociaţiei şi organului fiscal local orice schimbare a suprafeţei construite sau utile, în cel mult 30 de zile de la încheierea lucrărilor. Nerespectarea acestei obligaţii va atrage, potrivit actului, o amendă de la 200 la 1.000 de lei.
Cotele de contribuţie trebuie plătite în maximum 30 de zile calendaristice de la data afişării listei lunare de plată, conform noii legi, faţă de legea actuală, care prevede 20 de zile. Administratorul va trebui să notifice scris restanţierii, de asemenea.
Ca o noutate faţă de legislaţia în vigoare, Legea nr. 196/2018 stabileşte ca structura conducerii unei asociaţii de proprietari să fie diferită, în funcţie de numărul de apartamente din imobilul în care se va înfiinţa asociaţia.
Tot această nouă lege prevede expres şi că cei care locuiesc la primul nivel al unei clădiri (şi care nu folosesc liftul aproape niciodată) vor putea fi scutiţi de la plata consumului de energie al liftului.
Ce aduce nou regulamentul privind activităţile
de administraţie
social-comunitară 
Potrivit Art.10. punctul (5) din Legea nr. 196/2018, se împuterniceşte primarul municipiului Pitești, în baza unei hotărâri a Consiliului Local, să ateste persoanele fizice în vederea dobândirii calităţii de administrator de condominii la propunerea Serviciului de sprijinire, îndrumare şi control al asociaţiilor de proprietari.
Persoanele juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor răspund solidar cu persoanele fizice care au calitatea de angajat al acestora care prestează activitatea de administrare a condominiilor.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea