Pe 17 octombrie, profesorul Petre Popa prezintă cartea „Mareşalul Ion Antonescu şi reşedinţa Argeşului. Consemnări istoriografice”

Miercuri, 17 octombrie, de la ora 16,00, la Centrul Cultural Pitești, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, are loc prezentarea cărții cu titlul „Mareșalul Ion Antonescu și reședința Argeșului. Consemnări istoriografice”, de Petre Popa.
La sfârșitul anului 2016, profesorul universitar dr. Petre POPA anunța, prin caseta tehnică a volumului său, intitulat ”Discurs istoriografic universal” (356 p.), pregătirea unei alte tipografieri, respectiv ”Mareșalul Ion/Ioan Antonescu și reședința Argeșului”. Noul demers științific, finalizat recent, urmărește, prevalent, după cum se precizează introductiv, readucerea personalității nominalizate în Cetatea natală, contextul onorând trei evenimente sărbătorite contemporan: 630 de ani de la prima atestare documentară a localității Pitești (20 mai 2018); evocarea eroismului ostășesc, suprapus finalizării Primului Război Mondial (11 noiembrie 2018); relevarea contribuțiilor urbane la formarea României Mari (27 martie – 1 decembrie 2018).
Din atare perspectivă autorul analizează, fără partizanat și conotații politice, subiecte precum: evoluția reședinței noastre pe timpul vieții lui Ion/Ioan Antonescu (Pitești, Argeș, 2 iunie 1882 – Jilava, Ilfov, 1 iunie 1946); implicarea ofițerului superior de carieră, datorită responsabilităților strategice, în operațiile Armatei autohtone din etapa 1916-1918, continuate prin Campania de pe Tisa (aprilie 1919 – aprilie 1920); conducerea Diviziei 3 Infanterie și a Garnizoanei Militare Pitești (1933-1937); conjunctura angajării potențialului național pe Frontul de Est (1941-1944).
Totodată, cartea, având  440 de pagini, zece capitole și o iconografie consistentă, livrează câteva teme în premieră istoriografică, din care selectăm: Biografia mareșalului Ion/Ioan Antonescu în viziunea Fundației Europene Drăgan (Veneția, Italia);  Personalități din Argeș-Muscel în guvernele conduse de Ion/Ioan Antonescu (1941-1944); Contractarea Împrumutului Reîntregirii (1941) și Împrumutului Apărării Naționale (1944); Mareșalul Ion/Ioan Antonescu în dialog cu academicianul Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (1941); România și Conducătorul Statului în documente ale Procesului de la Nürnberg (20 noiembrie 1945 – 1 octombrie 1946).  Sunt nominalizate, de asemenea, importante figuri publice, autohtone ori străine, contemporane cu Ion/Ioan Antonescu, opozante sau apripiate, factologic, demersurilor mareșalului din Pitești.
Cartea se află în librăriile și bibliotecile reprezentative din întreaga țară.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea