Nicolae Poghirc, directorul Teatrului „Alexandru Davila”: „Îmi doresc să existe spectacole «ca la Pitești»!”

# „Cei doi șefi de secție, care au manifestat oarecum reținere față de proiectul meu, au fost contracandidații mei la funcția de manager”, mai susține Poghirc

Stagiunea la Teatrul „Al. Davila” a început în forță cu premiere ale unor spectacole complexe şi diverse. Cu toate acestea, tensiunile în instituție au fost pe măsură. Multe dintre ele au fost create după ce directorul Nicolae Poghirc și-a propus reorganizarea teatrului prin desființarea a trei secții - Dramă, Estradă și Așchiuță - și crearea unui singur compartiment artistic. Mai multe amănunte despre situația actuală a Teatrului „Al. Davila” din Piteşti, despre planurile directorului Poghirc, dar și despre următorul program al instituției, puteți afla din interviul următor.

„Prin unirea secțiilor, într-un singur compartiment, nu și-a pierdut niciun angajat postul”

# Domnule director Poghirc, ce înseamnă această reorganizare pentru Teatrul „Al. Davila”?
- Situația celor trei secții este în felul următor. Deși pare că reducem, că din mai mult facem mai puțin, nu e deloc așa. Prin această unire, într-un singur compartiment, nu și-a pierdut niciun angajat postul. Au fost transformate trei funcții, din cele de conducere în cele de execuție, adică funcția de șef de secție s-a transformat în cea de actor, respectiv instrumentist. Nimeni nu și-a pierdut funcția. Este o reorganizare importantă pentru că de 60 de ani nu s-a mai făcut nimic în acest sens. Unirea acestor trei secții într-un singur compartiment artistic aduce avantaje pentru că având toți artiștii într-un singur loc fiecare regizor, care vine, poate să își ia de acolo artiștii de care are nevoie: actori, instrumentiști, balerini. Nu ne oprește nimeni să facem spectacole de reviste sau de copii. Le vom face! Am verificat toate lucrurile acestea la public. Am făcut trei spectacole în care am adus balet și soliști, iar lucrurile funcționează. Este vorba despre „Romeo și Julieta” sau „Vrăjitorul din Oz”, un spectacol de copii, mult mai mare și mai frumos decât ar fi putut face „Așchiuță” singur, în care apar și actori de la „Dramă” și actori de la „Așchiuță” și balerini. Deși pare o restrângere este o varietate de genuri pe care le putem aborda. Vorbim de o ofertă mult mai bogată.
# Totuși, decizia dvs. privind desființarea celor trei secții a adus și multe critici…
- Sunt probabili câțiva care nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă. E bine că sunt și alte păreri, dacă ele sunt constructive ținem cont, dacă sunt spuse pe un ton civilizat atunci le ascultăm, dar cele care sunt spuse din alte interese, din frustrări, pe acelea le lăsăm deoparte și le catologhează fiecare cum dorește. Eu înțeleg, sunt frustrări. Cei doi șefi de secție care au manifestat oarecum reținere față de proiectul acesta, eu înțeleg că au fost contracandidații mei la funcția de manager, de asemenea pot să înțeleg că doresc în continuare să conducă, să-și facă o carieră în această direcție. E dreptul lor „să voteze” cum doresc.

„Ei fără concurs au ajuns pe funcții de conducere… În felul acesta am reparat și o greșeală”

# Această nemulțumire a lor poate proveni și din motivul că salariile au fost reduse?
- Scăderea de salariu este relativ mică. Este într-adevăr o altă încadrare, dar ei au plecat de pe aceleași funcții, de pe post de actor, respectiv de pe post de instrumentist. Ei fără concurs au ajuns pe funcții de conducere. Noi știm că pe orice funcție de conducere trebuie să dai concurs. În sfârșit, în felul acesta am reparat și o greșeală, dar poate că așa erau legile atunci. Nu știu, nu cercetez…
# Sunt nemulțumiri din partea artiștilor instituției, care se referă la faptul că actori vechi ai teatrului nu sunt distribuiți în piese…
- Sunt unii actori care nu au fost distribuiți de foarte multă vreme, dar nu pot să vă spun din ce cauză. Eu nu am oprit niciun regizor să distribuie pe cineva. Fiecare regizor a venit cu un proiect. Un teatru nu poate să acopere toate tipologiile. Drept pentru care au fost aduși actori și din afară pentru că nu aveam noi în teatru. Dar nu s-a făcut nimic împotriva cuiva. Nu aveam actori tineri… Am adus de un an și jumătate peste 10 actori tineri care vin și joacă. Actorii tineri îi vom tot rula, în acest fel vom deschide porțile teatrului pentru mulți tineri. Școlile de teatru sunt multe, sunt mulți absolvenți. Acești tineri actori trebuie să joace. Deschidem teatru pentru întreaga piață de actori tineri și de vârstă medie din țară, până la urmă.
# Am înțeles că sunt mai multe posturi scoase la concurs la Teatrul „Al. Davila”…
- Sunt trei posturi de actori scoase la concurs și două posturi de secretar PR. Pentru a nu exista discuții, eu nu voi face parte din Comisia de concurs.

”Aveam nevoie de un nou repertoriu. Spectacolele erau consumate”

# În spațiul public, au apărut chiar informații că vă pregătiți să părăsiți Teatrul „Al. Davila” pentru a conduce o instituție din București…
- E o minciună pe care au scos-o unii pe piață. Am râs teribil. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi sun soția ca s-o liniștesc și să îi spun că nu plec la București. S-a dorit să se creeze instabilitate ca cei care cred în proiectul meu teatral să fie destabilizați. Pe principiul: „atenție, pleacă el, dar vin eu în locul lui”. Astfel nu înțeleg de ce au apărut astfel de zvonuri. Sper ca munca pe care eu o fac aici, să fie de folos Piteștiului, chiar îmi doresc acest lucru.
# Ce v-ați propus în această stagiune?
- Ne-am propus anul acesta să facem 14 premiere dintre care 6 la „Dramă”, 4 în programul ”Revistă” și 4 la „Așchiuță”. Chiar dacă secțiile au fost desființate, programele există în continuare. Vom avea în curând premierea spectacolului „Amintiri din copilărie”. Au fost deja mai multe premieri. Următoarea va fi „Detectivi pe portativ”. Ne-am aplecat foarte mult asupra spectacolelor muzicale. Am avut “Fervor de Buenos Aires”, un spectacol inedit „America Sings”. A fost și „Romanțioșii” în regia unui tânăr regizor, Vlad Cristache, probabil cel mai bun tânăr regizor pe care îl avem, fiind și cel mai premiat. Urmează Alexander Hausvater, care va face un spectacol numit „Experimentul P”, fiind o interpretare artistică a ceea ce s-a întâmplat la Pitești, va fi văzută din unghiul artistului toată povestea privind Experimentul Pitești. Apoi Laszlo Bocsardi, un uriaș regizor, director la teatrul din Sf. Gheorghe care va monta „Noaptea Furtunoasă”. Și multe altele…
# Vă propuneți un nou repertoriu?
- Anul acesta ne-am propus să scoatem premiere pentru că ne-am dorit să avem un nou repertoriu. Aveam nevoie de unul nou. Erau spectacole văzute, consumate. De la anul vom putea articula lucrurile altfel. Ne vom putea gândi care va fi identitatea artistică care ni s-ar potrivi. În ce direcție o luăm din punct de vedere artistic. Îmi doresc să existe spectacole „ca la Pitești”, diferite de celelalte teatre din țară. Această unire a secțiilor ne va ajuta să creem noua identitate, un teatru în care găsești și orchestră și balet și soliști, un teatru bogat artistic. Piteștiul are potențial artistic mare. Alte teatre când au nevoie de un instrumentist, de un balerin, de un solist, se duc și îl caută și îi costă, în schimb noi avem acești oameni. Încetul cu încetul sunt convins că publicul va fi tot mai numeros. A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea