Europarlamentarul Siegfried Mureșan a vorbit despre oportunitățile de finanțare, la Universitatea din Pitești

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al grupului Partidului Popular European din cadrul Parlamentului European (PPE) s-a aflat vineri, 26 octombrie, la Universitatea din Pitești, prilej cu care a vorbit despre oportunitățile de finanțare de la Uniunea Europeană. În fața unei săli pline de studenți și profesori de la UPIT, Europarlamentarul Siegfried Mureșan a calificat Universitatea din Pitești drept un model pentru alte universități din România și a felicitat conducerea UPIT pentru colaborarea strânsă cu mediul economic și social, dar și pentru activitatea Biroului de Relații Internaționale. Workshop-ul „Oportunități de finanțare UE” - al cărui invitat special a fost Europarlamentarul Siegfried Mureșan - a fost organizat de Centrul pentru Relații Internaționale din cadrul Universității din Pitești. Au fost prezenți prorectorul UPIT pentru Relații Intenaționale, conf.univ.dr. Emanuel Soare, prorectorul UPIT pentru Relații cu Studenții, Absolvenții și Mediul Socio-Economic, conf. univ. dr. Adrian Sămărescu, prorectorul UPIT pentru  Calitatea Învățământului, prof.univ.dr.ing. Viorel Nicolae.
“  Studenții trebuie să-și dezvolte abilități pentru a lucra în medii internaționale și pentru a fi competitivi în domeniile noi de activitate. Experiența internațională lărgește orizontul cunoașterii”, a declarat Europarlamentarul Siegfried Mureșan, care i-a îndemnat pe studenți să participe la programele Erasmus finanțate de Uniunea Europeană.
Referitor la procedura anevoioasă de accesare a fondurilor europene, europarlamentarul a precizat că militează pentru reducerea birocrației și simplificarea controalelor pe parcursul derulării proiectelor. “Este nevoie de un set nou de norme și reguli pentru marile programe de finanțare europeană, care să fie stabilit exclusiv de Uniunea Europeană, deci fără intervențiile autorităților naționale”, a spus Siegfried Mureșan.
Printre proiectele destinate exclusiv tinerilor, Siegfried Mureșan a subliniat în câteva rânduri, alături de cele pentru Cercetare și Inovare sau programul Erasmus, un nou proiect aflat anul acesta la cea de-a doua ediție, cu un succes răsunător în rândul tinerilor din Uniunea Europeană – bilete gratuite de tren, timp de 30 de zile, cu care tinerii cu vârsta de cel puțin 18 ani pot călători liber prin Europa. “Proiectul a avut atât de mare succes încât Uniunea Europeană lansează acum, în Noiembrie 2018, a doua ediție în care tinerii se pot înscrie și pot călători cu trenul gratuit prin Europa, timp de o lună, în vara anului 2019”, a subliniat el.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea