Biserica ce poartă hramul „Preacuvioasei Sfinte Parascheva” din Rociu, a fost sfințită

# Slujba a fost oficiată de IPS Calinic
Duminică, 4 noiembrie, începând cu ora 9.00, în comuna Rociu, sat Șerbănești,  a  avut loc slujba de sfințire a unei noi biserici,  ce poartă hramul „Preacuvioasei Sfinte Parascheva”, Această slujbă  a fost oficiată de către Înalt Preasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoți. Placa de temelie a acestui lăcaş de rugăciune a fost turnată, după cum ne-a spus primarul Bălăşoiu, în anul 1997, iar după 21 ani lăcaşul de cult a putut fi finalizat şi urmează a fi sfinţit la sfârşitul acestei săptămâni. Mariana Dascălu, arhitect din cadrul Consiliului Judeţean Argeş, este cea care a făcut proiectul acestui edificiu, iar lucrările pentru construirea bisericii au fost coordonate de Consiliul Parohial în următoarea componenţă:
- Sorin Vasile Costinescu - preot paroh
- Aurel Bălăşoiu - Epitrop şi primarul localităţii
- Gheorghe I. Grigorescu – cântăreţ
Au ținut să fie prezente oficialități județene și locale, printre care: senatorii Cristina Stocheci și Șerban Valeca – președintele PSD Argeș, ministrul secretar de stat Nicolae Tudose (Ministerul Dezvoltării), președintele CJ Argeș, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mânzână, numeroși primari.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea