Acțiune de comemorare a generalului Gheorghe Băgulescu

Săptămâna trecută, s-au împlinit 132 de ani de la nașterea marelui patriot român, generalul Gheorghe Băgulescu.  În 1926, Băgulescu s-a căsătorit la București cu Elena Dimitriu, de naționalitate franceză. A fost înaintat la gradul de general de brigadă în trupele de munte pe 14 septembrie 1940 „ca un exemplu al îndeplinirii datoriei și tăriei de caracter. Generalul Gheorhge Băgulescu, ce a purtat actul Marii Uniri de la Alba Iulia la București, a fost comemorat joia trecută,  în Franța, la cimitirul militar Trabuquet din Menton. Orginar din Ștefănești, generalul a fost decorat cu cel mai înalt ordin militar român (Ordinul Mihai Viteazul) pentru faptele sale din Primul Război Mondial, în perioada interbelică fiind atașat militar al Regatului României în Imperiul Japonez și ambasador al României în Japonia, Manchuko și China. Scăpând de o tentativă de asasinat organizata de Gestapo, la ordinul lui Hitler, în 1943, Băgulescu se stabilește în Nisa, pe Coasta de Azur, unde avea să trăiască până în 1963.
Ștefăneștenii și argeșenii nu l-au uitat însă pe Băgulescu, în anul Centenarului primarul orașului, Ioana Dumitru și directorul Centrului Cultural Ștefănești, Lavinia Năstase, deplasându-se în locul unde acesta se odihnește pe veci. Cetățean de onoare al Nisei, după ce a donat colecția sa de artă orientală localității Menton, în onoarea sa,  s-a organizat,  joi, 1 noiembrie 2018 și un simpozion despre viața și activitatea sa. S-a proiectat, cu această ocazie, și filmul Luciei Hossu Longin dedicat generalului, "Biblie de ostaș".  Simpozionul a fost  intitulat "Gheorghe Băgulescu-eroul Marii Uniri uitat pe Coasta de Azur",eveniment organizat de Centrul Cultural Ștefanesti. La eveniment au participat  zeci de români din Nisa, Monaco, Italia și Menton.
A urmat o slujbă de pomenire pentru marele nostru erou, la biserica ortodoxă din Nisa! Simbolic, pentru cel care a fost prim-ministru românilor din Diaspora, a participat la slujbă o profesoară din Argeș, care predă limba, cultura și civilizația românească si un medic de excepție de la Roqebrune.
Slujba a fost oficiată de parintele Cornel, iar la slujbă a fost prezent și nepotul marelui român. La sfârșitul slujbei a fost evocată intreaga viață și activitate a celui care își dorea să se întoarcă în pământul de la Ștefănesti!
L.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea