Nicolae Badea, fostul acționar al clubului Dinamo, s-a interesat de FC Argeș

# FC Argeș este în căutare de finanțator! Oameni de afaceri importanți din Argeș, dar și din țară, s-au interesat despre situația clubului alb-violet.
Gruparea din Trivale nu are dreptul să promoveze în Liga I dacă la finalul campionatului se va afla pe un loc promovabil. Problema este că acest club este unul de drept public, iar în Liga I sunt admise doar cele de drept privat. Astfel, conducerea clubului dorește găsirea unui finanțator, care să dețină 51% din acțiuni, iar restul ar urma să aparțină municipalității, în acest fel obținând dreptul de promovare. Despre situația echipei s-au interesat mai mulți oameni de afaceri, atât de pe plan local, cât și național. Conform surselor noastre, Victor Angelescu, actualul acționar majoritar al Rapidului, s-a interesat, în această vară, despre gruparea din Trivale. În vârstă de 34 de ani, Angelescu a fost director pe Europa al companiei cehe APS Holding, specializată pe investiții, recuperare de credite neperformante, imobiliare, iar averea sa a crescut uimitor în ultimii ani, fiind milionar în euro. Au existat mai multe discuții cu oficialii FC Argeș, dar nu s-a stabilit nimic concret.
În urmă cu câteva luni și Nicolae Badea, fostul președinte și acționar al lui Dinamo București, a venit și a stat de vorbă cu oficialii clubului. Este cunoscut faptul că Nicolae Badea este apropiat de municipiul Pitești, aici deținând și Şcoala Sporting Piteşti. În septembrie, Nicolae Badea a venit la gruparea alb-violetă, de unde a plecat cu mai multe documente. Însă, apoi nu a mai existat nicio discuție concretă cu omul de afaceri bucureștean. De asemenea, despre situația FC Argeș se interesează și mai mulți afaceriști din județ. Rămâne de văzut dacă se va ajunge la o înțelegere.
Un lucru este cert, dacă alb-violeții se clasează la sfârșitul sezonului competițional pe un loc promovabil, vor rata intrarea în primul eșalon dacă rămân în situația actuală, de club de drept public. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea