Închiderea Arpechim, scandal politic la căpătâiul petrochimiei argeşene

# Gheorghe Davidescu: Cei de la PSD au un tupeu extraordinar. În zilele care au trecut, spectrul închiderii Arpechim a revenit în forţă în viaţa politică argeşeană. A fost suficient ca mai multe sute de angajaţi de pe platforma petrochimică să primească preavize referitoare la şomajul tehnic, pentru ca politicienii de toate culorile să sară ca arşi şi să intre într-un război al declaraţiilor oarecum inutil, în condiţiile în care toată lumea recunoaşte că, practic, nimeni nu poate face nimic în ceea ce priveşte Arpechimul, pentru că este parte a unui investitor privat, care are tot dreptul să dispună cum vrea de proprietatea sa, conform legilor economiei de piaţă. Totuşi, atacurile între actuala şi fosta putere pe tema Arpechim au, totuşi, o motivaţie, dacă se ia în calcul faptul că nu mai este mult până la intrarea în anul electoral 2012.

Atac dur al prefectului contra PSD

Prefectul Gheorghe Davidescu și-a abandonat, pentru câteva minute, diplomația cerută de funcția pe care o ocupă și a lansat o serie de atacuri dure la adresa reprezentanților PSD. El i-a acuzat pe aceștia că "n-au înțeles implicarea lui în salvarea Arpechim" şi că "au un tupeu extraodinar", uitând cine a făcut privatizarea acestei rafinării. Motivul atacurilor îl constituie preavizele primite de majoritatea angajaţilor de la Arpechim, care urmează să fie vândută, practic, la fier vechi. Davidescu recunoaşte că nici el şi nici guvernul pe care îl reprezintă nu pot face mare lucru pentru a preveni închiderea totală a rafinăriei, atâta timp cât OMV cere nu mai puţin de un sfert de miliard de euro pentru Arpechim.  Prefectul să şi aici vina pe PSD, şi în special pe guvernul Năstase, care este acuzat că nu a prevăzut în contractul de privatizare pârghii pentru intervenţia statului în asemenea situaţie. Mai mult, Davidescu acuză şi că ministrul industriilor de la acea vreme, Dan Ioan Popescu, ar fi avut foloase de pe urma tranzacţiei cu OMV: De unde are Dan Ioan Popescu milioanele de euro care i se confiscă acum? De la privatizarea Petrom!"
Ţărăniştii, adică cei pe vremea guvernării cărora a început negocierea privind vânzarea Petrom, proprietara Arpechim, către OMV, sunt şi ei de o părere apropiată de cea a prefectului Davidescu. Fost angajat pe platforma petrochimică, preşedintele PNŢCD Argeş, Iulian Prunaru, crede că 80% din ceea ce se scrie şi ce se spune pe această temă nu are legătură cu realitatea. El subliniază, pe lângă ideea vehiculată de către actuala putere, cea cu vânzarea pe nimic a Petrom-ului, că şomajul tehnic în care vor intra o parte din angajaţii de la Arpechim nu ar trebui să fie considerat o tragedie, atâta timp cât nu s-a vorbit de concedieri, ci mai degrabă un fel de remont, pentru că pe perioada verii e mai puţin de lucru. În plus, spune Prunaru, 80% dintr-un salariu bun, cum au angajaţii de pe platforma petrochimică, reprezintă mai mult decât un ajutor de şomaj. 
Uneperiştii, în schimb, consideră că soarta Arpechim este pecetluită. Preşedintele UNPR Argeş, Georgiu Gingăraş, susţine că are informaţii că patronii austrieci de la OMV au refuzat o ofertă de negociere a vânzării Arpechim către un concern american, susţinând că tranzacţia „este inportună”. De fapt, crede Gingăraş, OMV vrea să-şi elimine potenţiala concurenţă de pe piaţa românească.

Opoziţia cere implicarea guvernului în salvarea Arpechim

Liberalii argeşeni au avut o atitudine mai degrabă moderată faţă de ceea ce se întâmplă cu Arpechim. Vicepreşedintele PNL Argeş, Theodor Nicolescu, crede că „contractul de privatizare ar fi putut să fie negociat mai bine”, în aşa fel încât să aibă şi prevederi care să-i apere pe angajaţii care riscă să rămână fără loc de muncă.  El crede că soluţia pentru salvarea platformei petrochimice nu este cumpărarea de către Oltchim, care are şi ea destule probleme, ci achiziţionarea de către o altă entitate privată. În acest scop, Nicolescu susţine că guvernul ar trebui să medieze această tranzacţie, considerând că un asemenea demers ar putea fi sprijinit şi de către opoziţie, fiind „mai presus de interesele politice”. 
Reprezentanţii argeşeni ai Partidului Conservator se tem că „Închiderea Arpechim ar fi un dezastru pentru piteșteni, pentru argeșeni, pentru economia județului”.  Preşedintele Cornel Lazăr cere soluţii de la guvern, în vreme ce prim-viceprepreşedintele Dan Bulf crede că Executivul ar trebui să răscumpere Arpechimul, indiferent de preţul cerut de către OMV: „ Au răspunderea față de cei 1000 de oameni care rămân pe drumuri”.
În ceea ce-i priveşte pe pesedişti, ei au replicat la acuzaţia potrivit căreia privatizarea Petrom, petrecută sub guvernul PSD Adrian Năstase, stă la originea problemelor de la Arpechim într-un mod asemănător. Rând pe rând, atât preşedintele PSD Argeş, Constantin Nicolescu, cât şi vicepreşedintele Florin Tecău, au subliniat că actualul şef al statului, Traian Băsescu, a fost cel care a condus comisia care a negociat respectiva privatizare, el semnând pentru aceasta. Pesediştii mai spun că actualul guvern nu a făcut demersurile necesare pentru salvarea Arpechim şi nici nu a negociat cum trebuie cu patronii austrieci soarta platformei petrochimice piteştene. Ei susţine că acest eşec va fi decontat, electoral, de către actualul partid de guvernământ. Adrian Vasiliu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea