Firmă cu un singur angajat, contracte de circa 95.000 de euro cu Serviciul de Patrimoniu Pitești

Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului (SPEP)  Pitești, prin directorul Constantin Zichil, a atribuit prin SEAP, patru lucrări către o firmă din București, societate care apare în evidențele Ministerului Finanțelor, din momentul înființării, cu un singur angajat pe an. Mai mult, firma a avut în 2017 o cifră de afaceri de aproape 200.000 lei, dar a primit de la SPEP Pitești, în anul 2018, lucrări de 440.000 lei, fără TVA, echivalentul a circa 95.000 de euro.

Un cetățean ne-a atras atenția față de modul în care sunt atribuite unele contracte, de către instituțiile publice, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), existând dubiul că multe dintre ele se fac în mod preferențial.  Am făcut câteva verificări și am aflat că unei societăți comerciale din București, care apare pe site-ul Ministerului Finanțelor, cu un singur angajat, i s-au atribuit  un număr de patru lucrări de către SPEP Pitești. Iar alte trei lucrări nu i-au fost acceptate în termen, de către aceeași instituție din cadrul Primăriei.. Activ Engineering Consulting SRL București a fost înființată în anul 2015 și desfășoară activități de inginerie și consultanță tehnică. În mai 2018, aceasta a fost aleasă prin SEAP pentru a realiza studii de fezabilitate la două sisteme de irigații automatizate, în zona Calea Bucuresti și în Parcul Făget din Trivale. Valoarea totală a celor două lucrări se ridică la suma de 111.600, fără TVA. În cele din urmă studiile de fezabilitate au fost realizate. Astfel, se face că în octombrie 2018, SPEP Pitești a scos prin SEAP și lucrările de irigație aferente celor două studii de fezabilitate. Lucrările au fost atribuite tot aceleași societăți din București, cu suma totală de circa 328.000 lei, fără TVA.
Este vorba despre lucrarea „Sistem de Irigație și Drenaj Parc Făget, Municipiul Pitești” – reprezentând servicii de proiectare și lucrări de construcție: Proiect Tehnic, Detalii de Execuție, Caiet de Sarcini, Documentații pentru obținerea avizelor necesare pentru DTAC, lucrări de execuție. Costul lucrării este de 151.260,51 lei, fără TVA.
A doua lucrare se referă la: „Sistem de Irigație Automatizat Calea București – reprezentând servicii de proiectare și lucrări de construcție: Proiect Tehnic, Detalii de Execuție, Caiet de Sarcini, Documentații pentru obținerea avizelor necesare pentru DTAC, lucrări de executie. Lucrarea are un cost total de 176.470,59, fără TVA.
În total, Activ Engineering Consulting SRL a primit de la SPEP Pitești, în urma celor patru lucrări, suma de circa 440.000 lei, fără TVA. Un pic mai puțin decât totalul cifrelor de afaceri înregistrate de societate în cei trei ani de existență. Activ Engineering Consulting SRL a avut în 2015 o cifră de afaceri de 71.922 lei, în 2016 de 203.301 lei și în 2017 de 198.876 lei.

Directorul Constantin Zichil: „A fost totul conform legii”

Despre modul în care au fost atribuite contractele pe SEAP de către Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești am stat de vorbă cu directorul Constantin Zichil. „Ofertele acestei societăți au fost selectate de pe internet. Nu au fost alți ofertanți. Totul e de pe SEAP. A fost totul conform legii. (…) Mie mi s-a părut o firmă ok. Eu, sincer, nu îi știu ca persoane pe cei din conducere”, a precizat directorul Zichil. Cât despre stadiul celor două lucrări de irigație, în Parcul Făget și pe Calea București, Constantin Zichil ne-a mai precizat: „Suntem în curs de luarea de autorizații și avize la acele două lucrări”. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea