Neconstituționalitatea protocoalelor SRI - salvarea lui Pendiuc în cele două dosare

Curtea Constituţională a admis existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Parchetul ICCJ în legătură cu protocoalele cu SRI. Această situație ar putea să-i aducă salvarea fostului primar Tudor Pendiuc.
Tudor Pendiuc ar putea scăpa de cel mai greu dosar în urma declarării neconstituționale a protocoalelor SRI. Mai exact, toate interceptările din dosar vor fi declarate nule, astfel încât dovezile strânse de procurorii DNA să fie desființate.
Pendiuc a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată. Potrivit procurorilor DNA, societatea de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA, deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau să fie achiziţionate de Consiliul Local. Primarul Tudor Pendiuc, folosindu-se de pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, a făcut demersuri pentru a fi încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între SC Publitrans 2000 SA şi societăţile CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099,65 de lei).
Mai mult, în urma expertizei, se poate spune că Pendiuc a înregistrat o victorie spectaculoasă. Expertul desemnat de instanță nu aputut stabili în sarcina fostului edil sau a altui inculpat din dosar niciun prejudiciu. Expertul se pare că a luat în calcul normele CECAR, iar potrivit acestora nu a putut stabili că Pendiuc sau alt inculpat în dosar a adus prejudicii, așa cum susțin procurorii.

Achitat în primă instanță în dosarul de asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public

Cel de-al doilea dosar de care poate scăpa fostul primar este cel în care a fost interceptat de procurorii DNA când discuta despre asfaltarea drumului către casa fostei sale secretare. Mai mult, Pendiuc a pornit cu dreptul în acest dosar, dat fiind faptul că în primă instanță a fost achitat.
„În luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi - o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti”, se arată în comunicatul transmis de DNA după trimiterea în judecată. M.M.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea