Conducerea Agenției de Mediu ignoră deciziile judecătorilor

# Salariații instituției au dat în judecată conducerea și au câștigat!

Un scandal amplu a izbucnit la Agentia pentru Protecția Mediului Argeș! Angajații instituției au intrat în conflict cu conducerea instituției după ce li s-a refuzat punerea în aplicare a două hotărâri judecătorești de la Tribunalul și Curtea de Apel București pentru recalcularea salariilor.

42 de angajați au câștigat procesul, dar hotărârea nu a fost pusă în aplicare

Angajaţii au solicitat instituţiei să recalculeze, să stabilească salariul de bază şi să emită ordine şi decizii în acest sens, la nivel maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale. 42 de angajați doreau recalcularea veniturilor începând cu data de 21 decembrie 2016. Cu toate că aceștia au avut câștig de cauză, în primă instanță la Tribunalul București, conducerea APM Argeș a făcut recurs la Curtea de Apel București. Printr-o sentinţă dată pe data de 22 noiembrie 2018, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins recursul pârâtei și au menținut decizia primei instanțe.
„Obligă pârâta să recalculeze, să stabilească salariul de bază şi să emită ordine/decizii în acest sens pentru reclamanţi, la nivelul maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale (funcţii, grade profesionale, gradaţii) aflat în plată din administraţie, începând cu data de 21.12.2016 şi pentru viitor. Obligă pârâta la calcularea şi plata drepturilor salariale cuvenite în integralitatea lor, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite începând cu data de 21.12.2016, conform OUG nr. 57/2015, cu modificările ulterioare şi în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a României şi drepturile salariale efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective”, se arată în hotărârea Tribunalului Argeș.
Din acel moment și până în prezent, hotărârea nu a fost pusă în aplicare. Motivul? Nimeni nu cunoaște! Contactată telefonic, directoarea APM Argeș, Cristiana Surdu (foto), ne-a solicitat să trimitem o adresă scrisă pe adresa de mail a instituţiei pentru a ne oferi un punct de vedere, lucru pe care o să îl şi facem. Cert este că angajaţii au făcut mai multe demersuri pentru a dialoga cu reprezentanţii diferitelor instituţii în tentativa lor de a convinge conducerea Agenţiei de a pune în aplicare decizia judecătorească.

Salariații nemulțumiți au cerut o audiență la ministrul Mediului

Cei 42 de angajați ai APM Argeș sunt nemulțumiți că directorul executiv Cristiana Surdu nu a aplicat o hotărâre judecătorească, deși a trecut mai bine de două luni de când aceasta a rămas definitivă. Problema a ajuns și la București! Pe 31 ianuarie, aceștia au solicitat audiențe la ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, și la președintele ANPM, Viorel Toma.
M.M.

Click AICI pentru a vizualiza petiția înaintată Ministerului Mediului de către salariații Agenției de Mediu Pitești

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea