In memoriam. Constantin Ion Gh. Fulgeanu

Luni, 11 Martie 2019 12:45

# Profesor, limba română, cercetător științific, publicist, colecționar, formator de talente - Pitești, Argeș, 14 martie 1933 – Pitești, Argeș, 26 august 2005

Unul dintre cunoscuții profesori, dedicat, vocațional, aproape o jumătate de secol, diversificării rolului formativ al învățământului național, Constantin FULGEANU, ar fi împlinit 86 de ani! Documentar, viitorul dascăl, Constantin Ion FULGEANU s-a născut la Pitești (14 martie 1933), consolidând, treptat, genealogia familiei, având sorginte musceleană (Conțești, Davidești, Racovița). Tatăl său, Gheorghe C. Fulgeanu (1900-1983), stabilit în comuna Găvana, integrată orașului Pitești, prin Legea Nr. 499, din 15 iunie 1946, a fost, multă vreme, maistru tăbăcar, apoi, asociat la Fabrica de Încălțăminte Constantin și Ionel Dumitrescu, productivă după 1921. Gospodăria Fulgeanu, aflată și acum în acelaşi loc, este un reper distinct al perimetrului adiacent.
Adaptându-se climatului economico-social, propriu etapelor amintite, Gheorghe și Firica Fulgeanu s-au preocupat, constant, de educația celor patru copii ai lor: Victor Gh. Fulgeanu (1927-1976), tehnician constructor, având contribuții directe la reclădirea localității Vedea (sediu raional); Maria Gh. Fulgeanu (1929-2011); Ion Gh. Fulgeanu (1931-1999), profesor de matematică, nominalizat în analele mai multor școli din Argeș; Constantin Ion Gh. FULGEANU, onorat prin acest medalion tematic. Au translat, pentru deceniile următoare, efigia familiei tradiționale!
După absolvirea claselor primare și secundare, urmate la instituții aflate în vecinătatea casei părintești, Constantin FULGEANU devenea elevul Școlii Medii de Băieți Nr. 1 Pitești, numită, ulterior, Nicolae Bălcescu, eponimie acordată conform Ordinului Nr. 2053, din 21 octombrie 1957, emitent, Ministerul Învățământului București. Sunt titulaturi folosite, temporar, de actualul Colegiu Național Ion C. Brătianu Pitești. Intra, așadar, pe sub arcada liceului fanion al Argeșului, cunoscut, succesiv, prin denumirile: Gimnaziul Clasic (1866-1894); Liceul de Băieți (1894-1898); Liceul Ion C. Brătianu (1898-1947).
Pasiunea pentru literatură, exersarea anumitor genuri narative, curiozitatea descifrării documentelor cronicărești, l-au determinat pe absolventul Constantin FULGEANU să opteze, fără variantă subsidiară, pentru Facultatea de Filologie din Capitală. Instituția devenise unul dintre pilonii Universității București, numită, atunci, Constantin I. Parhon, modalitate ce reverbera meritele savantului endocrinolog, originar din Câmpulung (Muscel).
Tradiția specializării, selectate de prietenul nostru, era, în 1952, aproape seculară! La 30 octombrie 1863, luase ființă, prin Decretul principelui Alexandru Ioan Cuza, Școala Superioară de Litere, iar, peste aproximativ un an (4/16 iulie 1864), se organiza Universitatea din București, având trei facultăți: litere-filosofie, drept, științe, rector fondator, juristul Gheorghe Costa-Foru (1821-1876).
Succesul admiterii piteșteanului Constantin FULGEANU la Filologie a fost pe măsura dorinței și eforturilor exprimate, constant, de-a lungul claselor liceale, ori a proiectelor, complementare idealurilor filtrate intuitiv. Devenea coleg de generație, pentru cinci ani (1952-1957) cu viitorii universitari Sorin Alexandrescu, Ion Diaconescu, Eugen Simion, audiind, împreună, prelegerile unor personalități ale academismului, precum: Boris Cazacu, George Călinescu, Ion Coteanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Alexandru Graur, Iorgu Iordan, George Macovescu, Dumitru Micu, Alexandru Rosetti, Tudor Vianu. Renumele unei asemenea galerii profesorale, dar și exigența conducătorilor de seminarii, au stimulat frecventarea bibliotecilor reprezentantive ale Capitalei, participarea la reuniuni științifice, pregătirea documentării pentru teza de licență, notificată maximal.
După promovarea Examenului de Stat și acordarea calității intitulate diplomat în filologie, se va consacra (1958) profesoratului. Revenit la Pitești, Secția Regională Învățământ-Cultură, i-a încredințat tânărului dascăl, Constantin FULGEANU, conducerea Casei Pionierilor din reședința Argeșului, responsabilitate exercitată patru ani (1958-1962).
În toamna anului 1962, Constantin FULGEANU devenea titularul Liceului Nicolae Bălcescu Pitești, instituție școlară etalon pentru Argeș, finalizată anterior, așadar, ca elev  (1952). Fotoliul directoral era ocupat, din 1958, de istoricul Nicolae Vlad, iar în Cancelarie, a regăsit, după un deceniu (1952-1962), parțial, foștii săi profesori nominalizați mai sus, dar și colegi aparținând noilor generații. Va rămâne profund atașat acestui spațiu elevat, propice exprimării și dăruirii educaționale, până la finalul carierei (1996).
După 1990, este ales secretarul Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Filiala Argeș, acordându-i-se, în același timp, calitatea de mentor al practicii studenților Universității Pitești și responsabilitatea Muzeului Școlar, pentru amenajarea căruia a trudit, împreună cu fostul său diriginte, Marin Manu Bădescu (Limba română), 20 de ani!  Convingător, profesorul Constantin FULGEANU a susținut revenirea instituției la eponimia Ion C. Brătianu, idee concretizată prin Ordinul ministerial Nr. 3455, din 26 februarie 1997 (Colegiul Liceal), transformat, inclusiv după insistențe personale, pe timpul vizitei președintelul României Emil Constantinescu (21 ami 1997), fost elev al școlii, în Colegiul Național (Ordinul Ministerului Educației Naționale Nr. 4105, din 16 iunie 1997), directoare, Cornelia Domnișoru (Istorie).
În 1991, Liceul Nicolae Bălcescu din Pitești (director, Nicolae Voica, matematician), consemna 125 de ani de la fondare gimnazială, reeditarea Monografiei, interferată evenimentului, fiind opera profesorului Constantin FULGEANU. Practic, textul general s-a revizuit și îmbunătățit, informațiile sunt generoase, concluziile referitoare la perioada 1966-1991 au densitate echilibrată, maniera stilistică este revigorată, norminalizările surprind configurații documentare, utilitatea inițiativei personale denotă consistența sentimentelor autorului față de instituția care l-a consacrat. Cartea s-a editat în Pitești (1992). Are 176 de pagini.
(Fragment din volumul ”Pitești. Portrete postume pentru prieteni” – Petre Popa, Ed. Paralela 45, Pitești, 2018)