Peste 50 de preoți și credincioși au donat sânge, la Mioveni

# Evenimentul a fost organizat de Sectorul social-filantropic și de misiune al Eparhiei
Donarea de sânge reprezintă un act de milostenie faţă de aproapele aflat în suferinţă. Nu poate fi un mod mai frumos de a-I urma lui Hristos, decât de a dărui ceva din noi, din ceea ce suntem.
În acest sens, la Spitalului Orășenesc ,,Sf. Spiridon” din orașul Mioveni, sub directa coordonare a Sectorului social-filantropic și de misiune al Eparhiei,  s-a desfășurat încă o etapă a campaniei naționale ,,Donează sânge! Salvează o viaţă!”, în care personalul clerical și neclerical, este chemat să împlinească porunca Mântuitorului: ,,Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”
Evenimentul a fost organizat de Sectorul social-filantropic și de misiune al Eparhiei, fiind implicate peste 50 de persoane, preoți și credincioși, care  au donat sânge pentru salvarea creștinilor de pretutindeni (eparhiaargesului.ro).
Campania naţională ,,Donează sânge! Salvează o viaţă!” are ca scop informarea şi conştientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România şi  îmbunătățirea stocurilor sanguine naţionale.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea