La CJ mumă, la instituțiile din subordine, ciumă! Din cauza salariilor de mizerie, specialiștii părăsesc Regia Județeană de Drumuri Argeș

S-a scris, în repetate rânduri, anul trecut, de salariile umflate, aproape să plesnească, din Consiliul Județean Argeș. Și despre schema, din ce în ce mai umflată, de aici. Zeci de milioane de lei vechi, pe lună, salariu pentru un funcționar ce învârte două hârtii pe zi, între cele douăzeci de pauze de țigară. Laptele și mierea se opresc, însă, în zidurile instituției. Dintre instituțiile subordonate, numai puține se bucură de privilegii asemănătoare. La unele, însă, răzbate numai ecoul. Este cazul RAJD Argeș, ”Drumuri Județene”, cum le spune toată lumea, unde se fac angajări pe capete. Nu de bine, ci din cauză că se pleacă pe capete.

Așa cum scrie pe site-ul propriu, ”Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș R.A. este persoană juridică română de interes județean care se organizează și funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Argeș, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, conform legilor și regulamentului de organizare și funcționare propriu, având în administrare întreaga rețea de drumuri din domeniul public al județului Argeș.”
La Regie se fac angajări în neștire. De anul trecut, au fost zeci de concursuri: șefi de district, șefi de birou, șoferi, muncitori, economiști, mecanici, muncitori necalificați, nu contează. Concurs. De ce? Inițial, am bănuit că a avut loc o creștere spectaculoasă de salariu și toată lumea se îngrămădește. Nu, nu este cazul. Sunt concursuri pentru că pleacă oamenii și posturile trebuie ocupate. Gurile rele susțin că specialiștii din cadrul Regiei au salarii cam la jumătate față de ”domnii” din Consiliul Județean.  Iar aici chiar e de muncă, se vede cu ochiul liber!...
Posturile disponibile, păentru cine dorește un salariu ceva mai mic, sunt publicate pe pagina proprie de internet, www.rajdarges.ro, la rubrica ”informatii publice”.

S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea