A început „Luna Plantării Arborilor”. În 2019, Direcția Silvică Argeș va împăduri 317 hectare

Direcţia Silvică Argeş continuă programul de împădurire, în cadrul campaniei tradiționale „Luna Plantării Arborilor”, prima acţiune având loc sâptămâna trecută în Parcul Trivale. „Luna plantării arborilor” este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic.
Între 15 martie – 15 aprilie, Direcţia Silvică Argeş, condusă de directorul Armand Chiriloiu, desfăşoară activităţi dedicate pădurii, la care, pe lângă silvicultori participă şi o serie de personalităţi, reprezentanţi ai unor instituţii, precum şi elevii şcolilor din judetul Argeş.

Adrian Bughiu: „Sper ca molidul pe care l-am plantat să reziste tuturor vicisitudinilor vremii şi ale vremurilor”

Astfel, în data de 15 martie a avut loc deschiderea oficială a Lunii plantării arborilor”. Salariaţii Direcţiei Silvice, împreună cu oficialităţi ale judeţului şi cu elevii și cadrele Şcolii Gimnaziale ,,Mircea cel Bătrân”, au plantat pentru a marca acest moment atât de important pentru silvicultori şi pentru a da un exemplu cetăţenilor judeţului.
La eveniment a participat și subprefectul Adrian Bughiu. „De-a lungul timpului, am participat la multe activităţi de acest gen, tocmai de aceea am răspuns cu plăcere invitaţiei domnului director Armand Chiriloiu la acţiunea aceasta de împădurire. Sper ca molidul pe care l-am plantat astăzi să reziste tuturor vicisitudinilor vremii şi ale vremurilor” – a declarat subprefectul judeţului.

În ultimii cinci ani, Direcția Silvică a plantat 420 de mii de puieți

Direcția Silvică Argeș regenerează pădurile, natural și artificial, prin împăduriri, în cele două campanii anuale de împădurire, derulate primăvara și toamna. „Programul de regenerare a pădurilor pentru anul 2019 se face pe o suprafață de 317 ha, regenerări naturale pe 263 ha și 54 ha regenerări artificiale” ne-a precizat directorul Armand Chiriloiu.
„În ultimii cinci ani, în pădurile proprietatea publică a statului, Direcția Silvică Argeș a regenerat 1.981 de hectare, din care 1.562 de hectare prin regenerări naturale și 419 de hectare prin regenerări artificiale, prin împăduriri. În acești ultimi cinci ani, Direcția Silvică Argeș a plantat 420 de miipuieți forestieri, iar investițiile în lucrările de regenerare a pădurilor, în ultimii cinci ani, sunt de 4,57 milioane de lei. Puieții folosiți la împăduriri provin din pepinierele proprii, Direcția Silvică Argeș producând anual aproximativ 750 de mii de puieți forestieri din 10 specii, în 22 pepiniere aparținând celor 11 Ocoale Silvice din cadrul DS Argeș”, se arată într-o informare a Direcției Silvice Argeș.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea