Patru sancțiuni, acordate medicilor de la Spitalul Județean Argeș în 2018

Recent, la o conferință de presă a Consiliului Județean Argeș, Adriana Molfea (foto), managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, a precizat că anul trecut a acordat mai multe sancțiuni medicilor de la unitatea medicală pe care o conduce. De altfel, aceasta preciza apropiaților că este managerul care a acordat cele mai multe sancțiuni doctorilor din județ. Am vrut să verificăm cele spuse de managerul Spitalului Județean și am adresat în acest sens o solicitare scrisă unității medicale.

Doi medici de la Spitalul Județean, sancționați cu reducerea salariului

Spitalul Județean nu este văzut cu ochi buni, de marea majoritate a argeșenilor, în primul rând din cauza „faimei” negative de care a dat dovadă pe parcursul anilor. Un alt motiv ar fi lipsa de interes a medicilor sau asistentelor față de pacienții spitalului sau chiar modul de comportament al acestora. Se pare că în ultimii ani, conducerea spitalului a încercat să îmbunătățească această relație pacient-doctor, sancționând cadrele medicale atunci când faptele au demonstrat că se poate lua măsuri disciplinare.
Managerul Adrianei Molfea a preluat conducerea interimară a Spitalului Județean din septembrie 2017, iar pe parcursul anului 2018 aceasta a sancționat patru medici pentru diferite fapte. Conform unei informări a spitalului, în 2018 au fost sancționați de conducerea unității medicale un număr de patru medici. Doi dintre ei au primit avertisment scris, în timp ce alți doi medici au fost sancționați prin reducerea salariului. Unul dintre ei a fost sancționat cu reducerea salariului cu 5% pe o perioadă de 3 luni, în timp ce al doilea medic a fost sancționat prin reducerea salariului cu 10% pentru o lună. Cert este că în acest început de an nu au existat medici sancționați disciplinar.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea