Parcul ”La liane”, din Bascov, se extinde cu încă 5 hectare

Parcurile de aventură au devenit în ultimii ani una dintre modalităţile preferate ale românilor de petrecere a timpului liber. Este, practic, varianta modernă a căţăratului în copaci, de această dată în cadru organizat şi cu riscuri reduse la minimum. Un astfel de parc este pe cale să se deschidă şi în comuna Bascov, mai exact în satul Prislopu Mic, în zona străzii Aleea Constantinescu. Iar parcul se mărește considerabil, conform unei Hotărâri de Consiliu Local Bascov, hotăre  ce aprobă cererea administratorilor parcului, de extindere cu încă… 5 hectare de vegetație forestieră.
Adrenalină, sport, distracție și nu numai … acum și lângă Pitești, în Parcul de aventură “La Liane”! La doar 6 km distanță față de Pitești, la Bascov, pe drumul spre Vâlcea, chiar la intrarea în satul Prislopu Mic (imediat după unitatea militară) a fost deschis Parc de aventură “La Liane”! Situat într-o zonă liniștită, departe de tumultul citadin, unde umbra pădurii îți oferă răcoarea într-o zi toridă, parcul “La Liane” poate fi destinația ta preferată pentru aventură, relaxare și distracție în aer liber, cu prietenii sau în familia. Parcul de aventură “La Liane” dispune de 6 trasee de dificultăți diferite, adaptate tuturor vârstelor (minim 110 cm înălțime). În plus față de aventură și distracție, în parcul “La Liane” și protecția clienților este foarte importantă: pe toate traseele este implementat cel mai nou sistem de siguranță, denumit linia vieții continuă (participantul fiind în permanență asigurat pe durata traseului), dublat de nivelul maxim de siguranță de protecție conferit de echipamentele din dotarea parcului, marca Petzl.
Activități:
- Treetop trekking
- Tir cu arcul

Cei dornici de aventură indifernt de vârstă, au parte, în noul parc, de patru trasee:
1. trasee mov pentru copii sub 8 ani care au un sistem de securitate fără manipularea carabinierelor pentru singuranţă maximă;
2. trasee galbene care nu depăşesc 3 metri înălţime – pentru copiii de la 8 ani împliniţi şi pentru începători;
3. trasee verzi care nu depăşesc 6 metri înălţime – de dificultate medie;
4. trasee roşii care necesită din partea turiştilor multă energie şi tehnică, iar senzaţiile sunt pe măsură, aceştia având parte de multă adrenalină.

Există trasee atît pentru adulţi, cît şi pentru copii, pe care se găsesc tiroliene, butuci suspendaţi, platforme, poduri şi scări, amplasate între copaci.
Managerul proiectului: ”Dorim să ne extindem, avem multe proiecte de viitor. Dorim să extindem traseele, să introducem noi atracții. Ne extindem, practic, pe un teren proprietate personală. Mișcarea în aer liber, pe traseele amenajate în copaci poate fi o modalitate ideală pentru recreere, depășirea limitelor și creșterea încrederii pentru copii și adolescenți, dar și pentru adulți, deopotrivă. Iar un spațiu cât mai larg contribuie, cu atât mai mult la realizarea acestor deziderate”.
Pentru curioși sau doritori: www.laliane.ro, tel. 0722.586.880

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea