”Biblioteca te citește” la Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” din Topoloveni

E o adevărată minune ca, la vreme de sfadă și de inimă-rea, să-ți poți aduna în liniște gândurile. Să le aduni, să ți le limpezești și-apoi să le dăruiești, încredințat că se va bucura de rodul lor cineva. Așa s-a întâmplat în această primăvară când, de mână cu poetul Virgil Diaconu, am făcut cunoștință cu iubitorii de ritm, rimă și măsură – elevi și profesori – de la Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” din Topoloveni. Am răspuns astfel invitației vechiului nostru prieten, profesorul de filosofie George Badea, a cărui minte vie m-a pus de multe ori la încercare.
BIBLIOTECA TE CITEȘTE, proiect educativ, ajuns la a treia ediție și derulat cu succes de Biblioteca Județeană Argeș, în Anul Cărții în România, a adus, la Topoloveni, reviste și volume de versuri. Mi-am citit cu emoție poemele. Se întâmplă de fiecare dată. Și, de fiecare dată, este altfel. Acum, de pildă, citind, am avut senzația că-mi prind din urmă adolescența, că deslușesc ce n-am înțeles atunci, pentru că nu trăisem destul. Mi-a făcut mare plăcere să citesc în fața liceenilor de la ”Ion Mihalache”, dar a fost infinit mai plăcut să le-ascult pe domnișoarele eleve, frumoase ca niște romanțe în ochii mei, deși probabil că, pentru ele, romanța s-a amestecat de mult cu un trecut care nu le mai spune nimic. Ana-Maria Dincă, Daniela Chițescu și Alexandra Iștvan au fost calde și tulburător de sincere. Lumina din ele a curs în strofe ca dintr-o fântână. M-am simțit, ascultându-le, rătăcită în fântâna aceea, încercând să țin pasul cu tinerețea și cu frumusețea lor și să-mi amintesc de mine, cea de la 17 ani. Am remarcat și forța întrebărilor. Delicate, dar directe, concise, la obiect. Și am ales să rețin chipuri și nume care, sunt sigură, nu vor dezamăgi - Bianca Popescu și Mihaela Dinu.
Bucurie a însemnat și să o cunosc pe doamna profesoară de limbă și literatură română, Mironela Zuluf, atât de expresivă, de luminoasă și de măsurată în toate cele ale gestului și ale privirii. De asemenea, pe doamnele directoare Corina Marinescu și Laura Florea, cărora Liceul ”Ion Mihalache” le datorează – este convingerea mea – un plus de feminitate și de blândețe.

BIBLIOTECA TE CITEȘTE va reveni la Topoloveni. Până atunci, le adresez tuturor celor de-acolo - așa cum a făcut-o și poetul Virgil Diaconu, directorul revistei ”Cafeneaua literară” - invitația de a trimite spre publicare texte literare.
Denisa Popescu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea