Fostul șef de la CAS Argeș, citat ca martor în procesul doctoriței Anca Alexandrescu

Pe 3 aprilie se judecă, la Curtea de Apel Pitești, dosarul în care Anca Alexandrescu este acuzată de procurori că prin intermediul unei farmacii din Călinești, în care era asociat unic, ar fi prescris și apoi decontat, în 2009, sute de rețete fictive. În primă instanță, aceasta a fost achitată pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune în formă continuată. La termenul de miercuri, 3 aprilie, este citat ca martor în proces Ștefan Ciocănel, fost șef al Casei de Asigurări de Sănătate Argeș. Acesta ar putea să dea mai multe informații despre modul în care a decurs contractul între CAS și farmacia doctoriței Alexandrescu.
Reamintim că, în urma hotărârii Judecătoriei Pitești, din vara anului 2018, Anca Alexandrescu a fost singura persoană din dosar care a fost achitată. În schimb, cei trei angajați ai săi au fost condamnați și buni de plată. Diana Modoacă, administratorul farmaciei din Călinești, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare. Cele două farmaciste implicate în dosar, Andreea Ioana Tudor şi Elena Luminiţa Mihăilă, au primit câte un an de închisoare, tot cu suspendare. Cele trei femei s-au ales și cu plata a circa 220.000 lei către partea civilă – Casa de Asigurări de Sănătate Argeș. „Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Argeş şi obligă inculpatele Modoacă Diana Loredana, Tudor Andreea Ioana şi Mihăilă Elena Luminiţa în solidar să plătească suma de 219.528 lei părţii civile, cu titlu de daune materiale”, se arată în hotărârea Tribunalului Argeș.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea