Victorie pentru Cornel Ionică la Tribunalul Argeș: „Sunt primarul legitim”

Tribunalul Argeș a admis vineri, 5 aprilie, cererea de suspendare a ordinului emis de prefectul județului. De luni, 7 aprilie, Cornel Ionică a revenit în funcția de primar al municipiului Pitești. 
„Admite cererea. Suspendă executarea Ordinului Prefectului nr. 87/19.03.2019, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş.”, se arată în hotărârea instanței.

Reamintim că ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Ionică a fost semnat, pe 19 aprilie, de către prefectul Emilian Dragnea.  ”În temeiul art 26 din legea 340/2004 republicată, s-a emis Ordin prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar, conform legii 176/2010, legii 340/2004, respectiv Raportului de evaluare al ANI, nr. 13908/G/II – 2016. Cu drept de plângere la Tribunalul Argeș în termen de 10 zile de la comunicare!”. Ionică a contestat decizia și a obținut suspendarea sa. Urmează ca primarul Piteștiului să obțină, în instanță, și anularea ordinului prefectului. Până în acest moment la Tribunalul Argeș nu s-a stabilit un termen în acest dosar.
„Mi-am sintetizat niște direcții de lucru și voi fi acolo. Mă voi ocupa de toate problemele ... Sunt primarul legitim”, ne-a precizat edilul Cornel Ionică.
Urmează să vedem care va fi relația lui Cornel Ionică cu Sorin Apostoliceanu, cel care îi preluase atribuțiile de primar al municipiului. În această perioadă Apostoliceanu, a acuzat, printre altele, că de mai bine de un an nu avea acces în biroul de urbanism, prin dispoziția lui Ionică. Despre acest subiect, edilul Piteștiului nu a vrut să facă foarte multe comentarii. „Nu dau declarații. E treaba lui ce zice. Să și le susțină.  Le vom discuta la momentul potrivit”, a precizat Ionică.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea