OTPDL Argeş a participat la şcoala de vară a tinerilor democrat-liberali

În perioada 1-4 septembrie, o delegatie a OTPDL Argeş, condusă de către prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Robert Ion, a participat - alături de alti aproximativ 500 de membri OTPDL din toată ţara, la şcoala de vară a tinerilor democrat-liberali, care a avut loc la Eforie Nord. Deplasarea tinerilor argeşeni a fost posibilă cu sprijinul senatorului Mircea Andrei, preşedinte PDL Argeş, şi a candidatului pe colegiul  Piteşti Sud - domnul Cătălin Teodorescu.
Cu ocazia acestei şcoli de vară, a fost lansat şi noul slogan al tinerilor democrat liberali: "Smart and Right" (deştept şi drept). Noul slogan atestă starea de spirit plină de entuziasm a tinerilor PDL şi beneficiază de o siglă  în doua culori - verde crud şi albastru marin. Pe parcusul celor 4 zile tinerii argeşeni au avut discuţii cu personalităţi importante ale partidului, respectiv premierul Emil Boc, preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, secretarul general al PDL Ioan Oltean , europarlamentarul Traian Ungureanu, dar şi miniştrii Elena Udrea , Traian Igaş, Anca Boagiu, Sebastian Lăzăroiu şi Daniel Funeriu. Subiectele au vizat reforma, descentralizarea, criza economică, fondurile europene, dar şi teme de actualitate din politica internă. De asemenea, participanţii au vorbit despre nevoia de modele reale, dar şi despre importanţa mediului on-line în politica romanească.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea