Ştefan Lăzăroiu a trimis în pelerinaj 65 de pensionari

Zilele trecute, 65 de pensionari din comuna Valea Danului au mers într-o excursie pe Valea Oltului, unde au avut ocazia să viziteze mai multe mănăstiri, dar şi să se recreeze cu frumoasele peisaje. Momentul a fost organizat cu sprijinul preşedintelui PDL Curtea de Argeş, Ştefan Lăzăroiu, cel care i-a obişnuit deja pe cetăţenii din colegiul de nord al judeţului cu implicare şi susţinere în tot ce au nevoie. Pensionarii au vizitat mănăstirile Cozia, Horezu, Turnu, dar şi lacul Vidra. Oamenii au făcut un popas unde s-au răsfăţat cu bunătăţi. Alături de grupul de excursionişti s-a aflat viceprimarul comunei Valea Danului, Vasile Dina. Acesta ne-a povestit: “Domnul Ştefan Lăzăroiu ne-a sprijinit mereu în toate acţiunile. Oamenii îi sunt recunoscători şi sperăm să ne ajute şi de acum înainte. De asemenea, ne-a mai ajutat cu acest pelerinaj şi domnul Victor Suhan, directorul Hidroserv, care ne-a pus la dispoziţie o parte din transport. I-am avut alături de noi şi pe preşedintele pensionarilor, dar şi preşedinta organizaţiei locale de femei”.

Excursii şi pentru cei care nu au putut să vină

Viceprimarul mai spune că o parte dintre pensionarii comunei nu au reuşit să meargă în această excursie, iar în acest sens va încerca să organizeze un alt pelerinaj. “Sperăm ca pe 8 septembrie să îi reunim pe cei care nu au fost acum, plus cei mai mulţi din grupul care a fost deja în excursie şi să mergem pe la bisericile din Vâlcea, să asistăm la hramul bisericii din Câmpu Mare, iar apoi la Frăsinei, la festivalul Maria Ciobanu. Avem semnale că ne va sprijini domnul Lăzăroiu şi aceste demnersuri ale noastre”, adaugă viceprimarul Dina.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea