În sfârșit, o veste bună pentru șoferi! A fost reparat Drumul Sticlelor, din Ștefănești

Drumul Sticlelor, administrat de Primăria Ștefănești, face legătura între orașul menționat (din Șoseaua București-Pitești) și Capitala județului, peste barajul din Tudor Vladimirescu. Este o rută alternativă pentru toată zona, în vederea evitării traficului, de multe ori aglomerat, de la Podul Viilor. Drumul Sticlelor, realizat, ca investiție, în mandatul de primar al liberalului Dorin Bărbuceanu, se umpluse de gropi. Găuri adânci, unele chiar adâncite și lărgite special, în vederea reparării. Numai că, din cauza vremii ploioase, au rămas așa, devenind un coșmar pentru șoferi, mai ales că șoseaua, în zonele respective, nu este foarte largă. Ei bine, s-au asfaltat!
Ioana Jenica Dumitru, primar, Ștefănești: Și fără buget aprobat, a început asfaltarea porțiunilor de drum decopertate de pe Strada Sticlelor. Astăzi (miercuri, n.r.) au fost reluate lucrările, oprite din cauza ploilor. În Ștefănești, mai sunt destui oameni de bine care au dat o mână de ajutor pentru ca acest lucru să se întâmple. Este mare păcat că într-un oraș bogat ca Orașul Ștefănești, noi să stăm cu mâna întinsă la străini, pentru că avem un consiliu local care reprezintă interesele oricui, mai puțin pe-ale comunității care i-a votat! Vă mulțumim pentru răbdare și vă urăm ”Drum bun!”!
Între timp, asfaltarea s-a terminat. Sperăm să și țină, pentru mașinile (și buzunarele) multora!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea