Urmările incidentului de la Topoloveni! Traian Paparete: „Am fost ridicat de jandarmi deși aveam legitimația de presă de gât”

# Acțiuni de protest în fața sediului Jandarmeriei Argeș

Urmările incidentului de la Topoloveni! Pe 17 mai, într-o vizită electorală în Argeș,  Liviu Dragnea, fostul lider PSD aflat actualmente în spatele gratiilor, a fost întâmpinat de o mână de protestatari la Topoloveni. În timp ce încercau să afişeze un banner cu mesajul "Argeşul contează, ţara n-a votat hoţi. Voi nu sunteţi România", 5 dintre aceștia au fost săltaţi de jandarmi şi duşi cu dubele la poliţie. Ca urmare a acestei acțiuni, Jandarmeria Argeș a acordat protestatarilor 4 sancțiuni contravenționale de câte 1.000 lei și două avertismente. „A sosit și ultimul proces verbal. Ca urmare a acțiunii de la Topoloveni, s-au acordat patru amenzi de câte 1.000 lei și două avertismente. E o persoană care are atât o amendă cât și un avertisment”, ne-a precizat Traian Paparete, reprezentant al asociaţiei civice Activ AG Piteşti.
În acest moment aceștia lucrează la redactarea plângerilor pentru anularea proceselor verbale. „Lucrăm la plângerile pentru anularea proceselor verbale... Apoi vom face toți plângere la Parchetul Militar chiar dacă acesta s-a autosesizat.  Eu consider că ceea ce s-a întâmplat la Topoloveni a fost un abuz total: faptul că am fost reținuți fără a ni se da o explicație în sediul Poliției din Topoloveni. Eu și cu o altă persoană am stat aproape 2 ore în sediul Poliției”, mai precizează Paparete.

Acțiuni de protest la IJJ Argeș și MAI

În ultima perioadă, Traian Paparete a organizat mai multe acțiuni de protest față de modul în care Jandarmeria Argeș a acționat la Topoloveni. Acesta a mers  cu un banner în care i se cerea demisia atât inspectorului șef Gheorghe Lupescu cât și ministrului Carmen Dan, atât la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș cât și la Ministerul de Afaceri Interne.
„Da, am protestat. Am fost cu un banner în care le ceream demisia. Am stat 30 de minute în fața Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș și am fost și la București la Ministerul de Interne. Aici, nu a venit nimeni la mine, doar se uitau de la geam. În schimb, la București au venit vreo 3-4 jandarmi. Au vrut să merg  să fac o sesizare acolo. Să fac o solicitare de audiență la doamna ministru. Am refuzat”, ne-a mai precizat acesta.

Jandarmeria Argeș: „Nu a precizat sub nicio formă că se află acolo în calitate de jurnalist

Paparete susține că i s-a făcut o mare nedreptate, mai ales că el participa la evenimentul de la Topoloveni în calitate de jurnalist, fiind corespondent la Rezistența TV. Mai mult, în momentul în care a fost băgat în autospeciala jandarmilor avea la gât legitimația de presă.  „Un coleg de-al nostru, de la Rezistența TV, a cerut pe Legea 544/2001 la Jandarmeria Argeș să motiveze de ce am fost ridicat și amendat.
În solicitare se menționează următoarele: „Pe tot timpul interacțiunii dintre jandarmi și persoana menționată de dvs, aceasta nu a precizat sub nicio formă că se află acolo în calitate de jurnalist, ci a declarat că este membru al Asociației Civice Activ Ag. Forțele de ordine au considerat că participă în mod activ la adunarea publică nedeclarată fapt pentru care a fost condusă la sediul poliției pentru luarea «măsurilor legale». Doar că pe filmare se vede clar că aveam legitimația la gât. Se observă legitimația și în momentul în care mă urcau în dubă”, susține Paparete.

Amendat de jandarmi chiar de ziua lui

În urmă cu câteva luni, Jandarmeria Argeș i-a amendat pe cei de la Asociația Civică Activ Ag Pitești și pentru acțiunile „Vrem autostrăzi”, prin care aceștia mergeau cu mai multe bannere în diverse locații din Argeș. Ziua în care Jandarmeria i-a oferit acestora o sancțiune contravențională de 1.000 de lei a coincis chiar cu ziua lui Traian Paparete.
„De ziua mea, pe 14 aprilie, am fost «executat», printr-o amendă contravențională în valoare de 1.000 de lei, de jandarmi, care, în principiu, nu erau de acord cu sancționarea mea cu amendă, ci doar cu avertisment, și asta pentru că am fost de acord să strângem imediat cele două bannere afișate pe trotuarul de vis-a-vis de Vama Pitești prin care doream să atragem atenția autorităților de la București să demareze cât mai urgent construcția autostrăzii Pitești-Sibiu”, a mai adăugat acesta.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea