Ştefan Lăzăroiu: “USL-ul nu există la Curtea de Argeş!”

„USL-ul nu există la Curtea de Argeş! Putem vorbi noi despre un USL puternic, când la Curtea de Argeş au venit, alături de domnul Victor Ponta, doar câţiva inşi? Păi, dacă în oraş ar fi avut loc o vizită de-a domnului Emil Boc iar noi nu eram în stare să adunăm decât câţiva inşi, eu plecam şi mă lăsam de politică”. Aşa a început Ştefan Lăzăroiu săptămâna trecută conferinţa de presă pe care a susţinut-o la sediul PDL din Curtea de Argeş. Acesta a mai spus că organizaţia pe care o conduce, are la ora actuală peste 1000 de membri. Nini Diaconu, primarul oraşului s-a apropiat de echipa PDL, mai ales de Ştefan Lăzăroiu şi Mircea Andrei, dar Lăzăroiu nu a confirmat faptul că primarul ar vrea să treacă la PDL. “Mă bucur că demersurile mele şi ale domnului senator Andrei au fost înţelese inclusiv de primarul pesedist al oraşului. Acesta a devenit un apropiat al nostru şi cred că putem face multe împreună pentru acest oraş. Dacă nu era domnul Mircea Andrei, nu se obţineau atât de repede cei 14 milioane pentru Curtea de Argeş”, a mai spus Lăzăroiu. Primarul de la Valea Iaşului este şi el alături de Lăzăroiu şi de PDL. Nicolae Barbu a răspuns invitaţiei făcută de Ştefan Lăzăroiu şi a venit în conferinţa de presă, spunând că va trece la PDL, întrucât vrea o majoritate în consiliul local. Multe proiecte i-au fost blocate de actualii consilieri locali, iar sub sigla PSD nu va candida, întrucât nu a avut niciun ajutor din partea lor, iar Mircea Drăghici nu l-a susţinut cu nimic.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea