Dosarul lui Bogdan Udroiu, fostul consilier local de la Mioveni, amânat până în toamnă

# Consilierul local care şi-a arătat organul genital în secţia de poliţie este cercetat pentru amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj
Bogdan Udroiu (foto) a fost trimis în judecată încă din februarie 2019. De atunci, dosarul se află în cameră preliminară la Judecătoria Piteşti. Următorul termen al procesului a fost stabilit abia pe 12 septembrie, după vacanța judecătorească. Fostul consilier local PSD este judecat pentru ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri.

Opt persoane s-au constituit părţi civile în acest dosari, printre acestea fiind şi mai mulţi poliţişti de la Mioveni.
Pe 5 iunie 2017, Bogdan Udroiu, la acea vreme consilier local PSD la Mioveni şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Regiei Judeţene de Drumuri Argeş, a făcut scandal într-un bar din Mioveni şi ulterior la sediul poliţiei din oraş, unde şi-a scos organul sexual.  Mai exact, pe 5 iunie 2017, polițiștii din Mioveni au fost sesizați că Bogdan Udroiu, învățător la bază, aflat în stare de ebrietate la o terasă din Mioveni, face scandal, după ce „s-a luat la ceartă cu toate persoanele prezente pe terasa localului, le-a adresat cuvinte jignitoare şi vulgare, urcându-se pe mese şi scaune şi având un comportament foarte violent”.În rechizitoriul procurorilor Parchetului Judecătoriei Pitești se menționează că „inculpatul Udroiu Bogdan a avut același comportament jignitor și vulgar față de polițiști, devenind violent, fapt pentru care a fost condus la sediul Poliției Mioveni”. Martorii prezenți la terasa unde Bogdan Udroiu a făcut scandal le-au declarat anchetatorilor că acesta i-a jignit pe clienții barului. De asemenea, inculpatul ar fi amenințat cu moartea o persoană, care, în cele din urmă, a făcut plângere împotriva lui Bogdan Udroiu și s-a constituit parte civilă în proces.

 

„Și-a expus organele genitale, spunând că are un organ genital frumos”

În final, fostul consilier local a fost condus la sediul Poliției Mioveni, iar aici, în loc să se calmeze, s-a dat în stambă. Bogdan Udroiu a început să-i înjure pe poliţişti, să-i ameninţe şi să-i jignească. A vrut chiar să-l bată pe unul dintre agenţi.  Procurorii precizează că la Poliția Mioveni, în camera de așteptare, Bogdan Udroiu l-a înjurat și jignit pe unul dintre cei cinci polițiști prezenți, ”iar la un moment dat și-a expus organele genitale, spunând că are un organ genital frumos”. Polițistul jignit l-a filmat pe Bogdan Udroiu în momentul în care își expunea organele genitale, moment în care acesta din urmă a încercat să îl lovească pe polițist, însă a fost încătușat rapid.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea