Pe 17 august, ”Întâlnirea fiilor satului Poienărei - Corbi“ - ediția a XVI-a

Sâmbătă, 17 august, comuna Corbi va îmbrăca straie de sărbătoare, pentru că va avea loc „Întâlnirea fiilor satului Poienărei“, ediţa a XVI-a. Evenimentul, al cărui iniţiator a fost însuşi primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, reunește atât fii ai satului, cât şi prieteni şi iubitori ai locului. Unul dintre scopurile sale a fost comemorarea celor ce şi-au pierdut viaţa luptând împotriva regimului comunist. Tocmai de aceea, satul Poienărei este şi sat martir, aici fiind ultima tabără de partizani, oponenţi ai regimului comunist.
Satul Poienărei, deși este un loc mirific și încărcat de istorie, intrase într-un proces de depopulare și degradare.  Astfel, pentru a-l salva de la pieire, Virgil Baciu, actualul primar al comunei Corbi și  fiu al satului Poienărei, a inițiat această manifestare în urmă cu 16 ani, pe când era un tânăr om de afaceri, întorcându-se din București la străbuna vatră natală.  Acum, după îndelungi eforturi, iată că vedem obiectivul lui Virgil Baciu îndeplinit. Am putea spune că vedem o misiune dusă la capăt cu sacrificii și sudoare.
Virgil Baciu, primar, Corbi: Avem plăcerea de a vă invita,  sâmbătă, 17 august 2019, în satul Poienărei, cu prilejul manifestărilor folclorice prilejuite de cea de a XVI - a ediţie a ”Întâlnirii fiilor satului Poienărei„. O întâlnire de suflet, o întâlnire care, an de an, naște amintiri frumoase. Nu ne uităm satul natal, sat care, cu această ocazie, se primenește, îmbracă haine de sărbătoare. Sunt invitați și frații noștri de peste Prut, așa încât, indiferent de vreme, cei ce vor veni, vor avea o zi frumoasă!
Iată programul zilei de sâmbătă, 17 august 2019
Ora 10.30 - 12.00 - Slujbă  - Biserica Poienărei - tedeum;
Ora 12,00 - Prezentarea invitaților, a Portului Popular și vizitare Muzeu Constantin Samoilă;
Ora 12.45 - Start - Cupa „ Fii satului Poienărei ”
Ciclism - traseu MTB - nr 21
Ora 13,00 - Zilele Diasporei – RePatriot (Conferință);
Ora 14,00 - Spectacol folcloric susţinut de formaţiile invitate:
- Ansamblul Mărțișorul ( Călușarii) – Corbu, Olt;
- Ansamblul Ciobănașul – Corbi Argeș;
- Ansamblul de dansuri Populare si vocal Mugurel și Tălăncuța din Hagimus Raion Căușeni – R. Moldova;
- Formația Muguraș de fluier – Corbi, Argeș;
- Formația de dansuri machedonești - Pilisterlu;
- Solistă Creola Stanciu;
- Solistă Maria Man Gheorghe;
- Soliști Nina si Nicu Spînu.
Prezentator Elena Picu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea