Donațiile candidaților argeșeni la europarlamentare: de la câteva mii de euro, la sute de mii de euro

Și oamenii politici argeșeni au susținut financiar partidele în campania pentru europarlamentare. Cele mai mari sume au fost virate de Andrei Gerea (foto) sau Cătălin Bulf, arată listele publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. Argeșenii aflați pe listele partidelor, pentru alegerile europarlamentare, au contribuit cu sume de la câteva mii de euro și până la sute de mii de euro, din venituri proprii sau din împrumuturi. Din nefericire pentru ei, niciunul nu se află acum în Parlamentul European.
Dintre aceștia, de departe, cel care a umblat cel mai adânc în conturi este deputatul Andrei Gerea. Cândva fost ministru al economiei, Gerea s-a visat europarlamentar. A fost chiar cap de listă în ALDE, în privința banilor donați către partid, ci nu pe cea pentru europarlamentare, acolo unde a fost doar pe locul 6. Deputatul a donat către ALDE aproximativ 280.000 de euro. Totuși, ALDE nu a reușit să obțină cele 5% necesare pentru a îndeplini pragul electoral minim, astfel că partidul nu a trimis nici măcar un europarlamentar la Bruxelles. Curat ghinion!
Un alt argeșean, consilierul județean Cătălin Bulf, președintele PMP Argeș, membru important în acest partid, a donat aproape 105.000 euro, echivalentul sumei de 490.000 de lei, dintre care 240.000 lei din venituri proprii și 250.000 de lei – bani împrumutați.
La PSD, fostul europarlamentar argeșean Gabriela Zoană s-a văzut din nou în Parlamentul European. În acest sens a contribuit cu suma de 105.000 lei, din venituri proprii (circa 22.000 de euro). Deși a fost pe locul 11, pe liste, nici ea nu a mai „pupat” mandatul mult dorit. După ce S-au bãgat bani grei în campanie, iar acum Autoritatea Electoralã Permanentã refuzã sã ramburseze sumele de sute de milioane de lei. Printre pãgubiţi se numãrã şi Gabriela Zoanã, care a plãtit în campanie 105.000 lei, başca a pierdut alegerile.
PNL-ul s-a lăudat cu doi argeșeni pe listele pentru europarlamentare, dar cu șanse zero pentru a obține locuri eligibile. Emanuel Soare, prorector la UPIT, a fost pe locul 25 pe listă, iar Sorina Marin, şef serviciu la Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeș, pe locul 36. Și cum o propunere nu vine fără ceva la schimb, Emanuel Soare a contribuit la PNL cu suma de 43.000 de lei, din venituri proprii, echivalentul a aproximativ 9.100 euro. În schimb, Sorina Marin a donat circa 3.600 euro prtidului (7.000 de lei, din venituri proprii, și 10.000 de lei, din împrumuturi.
Și pe listele Pro România s-a găsit un argeșean, fără șanse pentru locurile eligibile, fiind clasat abia pe 20. Bogdan Ivan, că despre el este vorba, a donat partidului doar 1.300 euro (6.150 lei - din venituri proprii).
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea