Primarul de la Vlădești a dat în judecată comuna pe care o conduce

# Edilul Cristian Dică Hristu își cere drepturile salariale pe care le-a pierdut, în perioada în care a fost demis

Cristian Dică Hristu, edilul de la Vlădești, a dat în judecată comuna pe care o păstorește. Primarul își cere drepturilor salariale pe care le-a pierdut, în perioada în care  a fost demis.  Pe rolul Tribunalului Argeș a fost deschis un dosar, încă din aprilie 2019, care are ca obiect „obligaţia de a face plată indemnizaţie primar pentru perioada 22.08.2017-27.10.2018 actualizată cu indicele de inflaţie”. Primul termen al procesului s-a desfășurat pe 16 septembrie a.c. Dosarul a rămas în pronunțare.
Reamintim că primarul Cristian Dică Hristu a fost demis prin ordinul prefectului județului Argeș în august 2017. A fost repus în funcție prin decizia Curții de Apel Pitești, după mai bine de un an în care a lipsit din fruntea instituției. Pe 12 octombrie 2018, instanța decide anularea ordinului prefectului: „Respinge excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare. Admite recursurile. Casează sentinţa în parte şi, în rejudecare, admite în parte cererea şi dispune anularea ordinului Prefectului jud. Argeş nr.278/16.08.2017”.

Edilul de la Vlădești a fost achitat, la rejudecare

Demiterea a venit după ce primarul comunei Vlădeşti a fost condamnat la 2 ani cu suspendare pentru conflict de interese. Agenţia Naţională de Integritate, a constatat că primarul, pe timpul când era consilier local (2008-2012), a votat o Hotărâre de Consiliu Local, prin care încheia un contract de furnizare lemne de foc cu o firmă al cărui administrator şi asociat unic era cumnata sa. A fost trimis în judecată şi condamnat. Edilul a folosit căile de atac, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat decizia penală şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti, cea care dăduse sentinţa de condamnare. La rejudecare, instanța l-a achitat definitiv.
„Desfiinţează în totalitate sentinţa şi rejudecând: Înlătură soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei, prev. de art. 80 Cod penal, dispusă faţă de inculpat, pentru săv. infr. prev. de art. 301 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal. În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală şi art. 4 Cod penal, achită inculpatul pentru infr. prev. de art. 301 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal. În temeiul art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat (în faza de urmărire penală, în judecata de fond, apel şi recurs în casaţie) rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în hotărârea Curții de Apel Pitești, din data de 23 ianuarie.
”Mi s-a părut nedrept. S-a demonstrat că sunt nevinovat, mi s-au ridicat toate sentințele. Normal, acum Primăria trebuie să îmi dea banii, din oficiu. Am cerut să mi se dea sumele exacte, plus cheltuielile de judecată. Urmează să se stabilească exact suma care trebuie să o primesc, sunt experți care vor stabili acest lucru. Eu am consultat un avocat și acesta mi-a spus să acționez în judecată, lucru pe care l-am și făcut”, ne-a precizat primarul Cristian Dică Hristu.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea