Judeţul Argeş, primul loc pe ţară la depunerea declaraţiilor on-line la Finanţe

Un procent de 88,15% din declaraţiile depuse către Finanţele argeşene au fost transmise prin internet, procentul clasând judeţul Argeş pe primul loc la nivel naţional. Pe ultimul loc, cu 33,64% se află judeţul Dolj. Argeşul se află în fruntea judeţelor, din punct de vedere al declaraţiilor depuse online către Direcţia Generală de Finanţe Publice (DGFP) în luna iulie. Dintre cele 11653 de declaraţii depuse, 10.772 au fost trimise prin internet, adică 88,15%. Următorul judeţ, după Argeş este Galaţi, care a înregistrat un procent de 87,47% de depunere online a declaraţiilor, iar Ilfov se află pe locul trei, cu 85,83%. Pe ultimul loc, se află Doljul, unde doar 33,64% dintre declaraţii au fost transmise prin intermediul internetului. Directorul general a D.G.F.P. Argeş, Dorin Falcă, s-a declarat mulţumit de această performanţă, mai ales că astfel s-a redus considerabil şi aglomeraţia la ghişeele instituţiei pe care o conduce.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea