D.I.I.C.O.T. Piteşti a arestat şapte tineri pentru trafic de droguri

# Aceştia îşi vindeau marfa în Argeş şi Bucureşti. # Valoarea  drogurilor este de 120.000 euro. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a  inculpaţilor Petre Alin, 30 de ani, Ţurcanu Bogdan, 27 de ani, Bugheanu Alexandru, 32 de ani, Savu Alexandru Iulian, 21 de ani, Militaru Ionuţ Andrei, 24 de ani,  Dinu Dănuţ Laurenţiu, 22 de ani  şi Străchinaru Daniel Paul, 21 de ani, în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În fapt, se reţine că, în perioada aprilie - iunie 2011, inculpaţii au deţinut şi au oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 6 kilograme de cannabis. Valoarea  drogurilor este de 120.000 euro. Drogurile de risc proveneau din Spania şi erau destinate consumatorilor din judeţul Argeş şi municipiul Bucureşti. Inculpatul Petre Alin a fost depistat în flagrant delict, în timp ce oferea spre vânzare cantitatea de 2500 grame cannabis, în schimbul sumei de 8.000 euro. Inculpatul Ţurcanu Bogdan a fost depistat în flagrant delict în timp ce vindea cantitatea de 200 grame cannabis, contra sumei de 10.000 lei iar cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului a fost descoperită cantitatea de aproximativ 3 kilograme de cannabis. Procurorii D.I.I.C.O.T. au trimis cauzele spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea