S-a dat startul proiectului „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!”

Pe 5 octombrie, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Mioveni, s-a dat startul proiectului sportiv „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!”, inițiat de Instituția Prefectului Argeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și primăria orașului Mioveni. Evenimentul a fost marcat prin organizarea unui meci de fotbal fete, categoria gimnaziuurban, între echipele școlilor„ Liviu Rebreanu” și „George Topârceanu” din Mioveni.
Proiectul „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!” se desfășoară în perioada 4 octombrie – 14 decembrie. Anul acesta vor participa 287 de echipe, însumând aproximativ 2900 de copii, din mediul urban şi rural.
Scopul acţiunii este de a atrage cât mai mulţi elevi către sport, în sprijinul dezvoltării ariei de selecţie pentru practicarea sportului de performanţă. De asemenea, se urmăreşte educarea tinerilor către un stil de viaţă activ şi îndrumarea lor către sportul de echipă.
Competiţia se desfăşoară la mai multe ramuri – baschet fete şi băieţi, handbal fete şi băieţi, volei fete şi băieţi şi fotbal fete. Se pot înscrie elevi nelegitimaţi la vreun club la disciplina la care participă, meciurile fiind arbitrate de profesori de educaţie fizică şi sport în etapele preliminare şi de către arbitri acreditaţi în fazele semifinale şi finale ale campionatului.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea