ANAF vrea să angajeze mii de tineri ca inspectori debutanți

ANAF vrea să angajeze 3.000 de tineri absolvenți de facultate pe posturi de inspectori debutanți. ANAF intenționează să angajeze, în sistemul fiscal, tineri valoroși, absolvenți de studii superioare de specialitate, deoarece o treime din personalul său are vârsta cuprinsă între 51 – 60 de ani, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
„Mai mult decât atât, în perioada 2019 – 2020, vor ieși la pensie aproape 2.500 de angajați ai ANAF, dintre cei 23.500. Astfel, concluzia managementului ANAF a fost că personalul trebuie întinerit, iar media de vârstă trebuie scăzută. Pe lângă cursurile de pregătire din cadrul Școlii de Finanțe Publice și Vamă, din cadrul MFP (care se va transforma în Școala de Fiscalitate, Finanțe Publice și Vamă), tinerii angajați vor beneficia și de un transfer de know-how de la colegi îndrumători, cu o bogată experiență și un nivel profesional ridicat”, se arată în document.
În acest sens, intenția conducerii ANAF este de a transforma majoritatea celor aproape 3.000 de posturi vacante existente în posturi de inspectori debutanți. În acest sens vor exista propuneri de modificare a cadrului legislativ, deoarece, în prezent, recrutarea funcționarilor publici debutanți presupune promovarea unui concurs pentru ocuparea unei funcții publice, stagiu și obținerea unui calificativ.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea