Primarul din Bradu, adorat de micuțele sportive de la ”Real Bradu”

Vineri, primarul din Bradu, Dan Stroe, însoțit de directoarea Căminului Cultural, Cristina Ionete, a asistat, câteva minute, la antrenamentul micuțelor (dar titratelor) gimnaste din Bradu. Acestea l-au înconjurat imediat, l-au îmbrățișat, apoi i-au povestit câte și mai câte, semn că astfel de vizite se întâmplă des, iar relația este una deosebită. Gimnastele se antrenează pentru câteva competiții care se apropie.
”Nu-i puțin să reprezinți Argeșul și România la un campionat mondial, din postura unui club ce ființează doar de un an de zile, în mediul rural. În perspectiva întrecerii de anul viitor, de la Viena, fetițele au intrat într-un program intensiv de antrenament. Până atunci, însă, avem în față Trofeul Balcanic de la Buzău, întrecere ce se va desfășura la finele lunii octombrie și de la care sperăm să ne întoarcem cu cât mai multe medalii.“, spune Cristina Ionete, directoarea Căminului Cultural Bradu. În funcție de rezultatele de aici, copiii ar putea participa la un Campionat de anvergură, în Rusia. Mult success!
Profesorul de matematică Preda Vasile, de la Universitatea din București, va dona lunar 1000 lei pentru copiii merituoși
Elevii Școlii „Ion Creangă“ au un motiv în plus să învețe bine și să facă performanță. Din spusele preotului Bogdan Ionete, un cadru didactic cu suflet mare, care știe ce înseamnă valoarea și dorește să o promoveze, chiar de la clasele cele mai mici, va dona școlii, lunar 1.000 de lei, bani cu care vor fi premiați cei mai merituoși elevi. „Este vorba de domnul dr. profesor de matematică Preda Vasile, de la Universitatea din București, coordonator de doctorate. Dumnealui, ca fost elev al școlii, dorește ca tinerii din ziua de azi să fie motivați, dincolo de dorința interioară de a învăța pentru a ajunge departe în viață. Se va găsi o formă legală pentru instituirea acestor „burse“ lunare pentru cei care vor obține rezultate deosebite în domeniul științelor exacte, în cuantum total de 1.000 de lei lunar, împărțiți la cei ce ating performanța.“, a anunțat părintele Bogdan Ionete. Gestul profesorului merită aplaudat nu doar prin faptul că va acționa, cu siguranță, ca un imbold puternic pentru competitivitate și ambiție, ci mai ales pentru că este izvorât din simpla dorință de a-i face pe elevi să prețuiască învățătura și să conștientizeze că adevărata valoare este întotdeauna răsplătită.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea