Nicola Inquieto rămâne în custodia autorităţilor italiene până în ianuarie

Curtea de Apel Piteşti a prelungit, pe 15 octombrie, mandatul european de predare temporară. Afaceristul Nicola Inquieto rămâne în custodia autorităţilor italiene până la data de 21 ianuarie 2020. Nicola Inquieto, afaceristul italian arestat la Piteşti în urmă cu un an şi acuzat că spăla banii Camorrei prin intermediul firmelor pe care le avea în Argeş, a fost condamnat, pe fond, la 16 ani de închisoare. Sentinţa dată de Tribunalul Napoli în luna mai nu este definitivă. Autorităţile italiene au cerut prelungirea predării temporare pe motiv că procesul încă nu s-a încheiat. Nicola Inquieto este cercetat în mai multe dosare penale și în România.
Judecătorii de la Curtea de Apel Pitești au decis ca afaceristul să rămâne în custodia autorităţilor italiene încă 90 de zile. „În baza art. 116 rap. la art. 58 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, republicată, admite cererea autorităţilor judiciare italiene, respectiv TRIBUNALUL NAPOLI NORD, I SECŢIUNE PENALĂ - COLEGIUL A - ITALIA şi dispune prelungirea predării temporare a persoanei solicitate INQUIETO NICOLA, către autorităţile italiene, pe o perioadă de încă 90 de zile, calculată de la data de 24.10.2019, până la data de 21 ianuarie 2020, inclusiv.
Prelungirea ce se acordă se va supune aceloraşi condiţii precum cele ce au stat la baza acordului iniţial încheiat cu autorităţile italiene.. Cu contestaţie, în termen de 5 zile de la pronunţare”, se arată în decizia instanței.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea