Cargo va concerta la a treia ediţie a Festivalului Stonebird

Organizatorii Stonebird, cel mai mare festival rock din mediul rural din România, au anunțat primele trei trupe care vor concerta la a treia ediție a festivalului, ce se va desfășura în comuna Corbi între 7 și 9 august 2020. Este vorba de: Cargo, Trooper și Altar.
Stonebird Festival se întoarce cu cea de-a treia ediție, între 07 și 09 august 2020 în aceeasi locație minunată – pe dealurile care se află deasupra comunei Corbi. La primele două ediții ale Stonebird au fost prezenți peste 10.000 de fani din țară și de peste hotare. Iar lista de invitați care au susținut concerte a fost una plină de nume consacrate, de la Dave Evans, primul solist al trupei AC/DC, și David Reece, fost solist al trupei Accept, până la Cristi Minculescu, trupele Timpuri Noi, Bucovina, Zob, Alex Calancea&Lupii sau The Rock.
“Pasiunea pentru muzica rock a adunat oameni minunați la cele două ediții Stonebird Festival desfășurate în județul Arges, la Corbii de Piatră. Am rămas cu amintiri despre care vom povesti toată viața, dar întodeauna este loc pentru experiențe noi“, informează organizatorii.
Unii dintre voi deja cunosc drumul până la Corbii de Piatră. Alții îl vor afla nu doar datorită GPS-ului, care va arăta doar 90 de minute de la București și mult mai puțin de la Pitești, Târgoviște, Curtea de Argeș, Brașov, ci și pentru că vor auzi acordurilor puternice de pe platoul care ne este gazdă, un platou a cărui priveliște îți taie răsuflarea. Atmosfera incredibilă te va face să-ți dorești ca lumina zilei să se piardă în apus, iar scena plină cu artiștii tăi de suflet să se dezlănțuie!
Copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit. Copiii care nu au împlinit vârsta de 8 ani au acces în zona de festival doar însotiți de un părinte. Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani au acces în perimetrul festivalului doar însotiți de un adult. Persoanele cu dizabilități beneficiază de acces liber.
Detalii despre eveniment pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/stonebirdfestival și pe site-ul: https://www.stonebird.ro/ro/despre-festival.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea