Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Pe 18 decembrie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost efectuată, în premieră, o nouă procedură medicală. Echipa de medici cardiologi intervenționiști de la Laboratorul de angiografie, condusă de doctorul Elvis Gabriel Boțu, a efectuat trei operații coronariene, printr-o nouă metodă medicală, rotablație. Doctorul Elvis Gabriel Boțu l-a avut alături, ca îndrumător și mentor, pe doctorul Marin Postu, medic primar la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare  “Prof. dr. C.C. Iliescu”. Pacienții care au fost astfel operați, cu vârste cuprinse între 60 și 75 de ani, sunt acum în afara oricărui pericol. 
“Procedura de rotablație constă în introducerea unei freze cu cap diamantat (microcristale de diamant) miniaturizată. Prin rotația acesteia, placa de aterom este descompusă în microparticule foarte mici cu diametrul sub 10 microni. În urma ei, freza lasă o arteră coronară pregătită optim pentru a fi stentată. Este o procedură minim invazivă care se recomandă atunci când arterele corpului sunt blocate de plăcile de aterom, iar sângele nu mai poate iriga țesuturile din zona respectivă. Pentru a putea reda circulația dintr-o anumită arteră calcificată, recurgem la procedura de rotablație pentru a dezintegra calciul format pe arterele coronare”, a precizat dr. Elvis Gabriel Boțu (foto), șeful Laboratorului de Angiografie.
Aceste intervenții medicale sunt acum posibil de efectuat după ce, la începutul lunii noiembrie Spitalul Judeţean de Urgenţă Pitești a fost dotat cu un nou aparat în cadrul Laboratorului de Angiografie, extrem de necesar în salvarea vieților pacienților cu afecțiuni cardiovasculare. Este vorba despre un Rotablator, un dispozitiv necesar intervenţiilor de implant de stent, care ajută la curăţarea vaselor de sânge, a arterelor coronare, eliminând depozitele de grăsime. Sistemul de Rotablație  a fost achiziționat din bugetul Consiliului Județean Argeș, valoarea acestuia fiind de 239.999,20 lei.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea