Specialiştii STS Argeş au urcat la 2000 de metri pentru a repara un echipament important pentru comunicaţii

Săptămâna trecută, salvamontiștii de serviciu la Cota 2000 Transfăgărășan au făcut o vizită la releul din Florea, împreună cu doi colegi de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, care îl întrețin, pentru restabilirea semnalului pentru stațiile Tetra, care încetaseră în urma unei defecțiuni. După un traseu montan de urcare de șase ore pe Masivul Făgăraș, specialiștii din cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Argeș au reușit remedierea defecțiuni apărute la Sistemul TETRA.

O echipă formată din doi ingineri ai STS a pornit într-o misiune ce a presupus urcarea pe un traseu montan, în condiții de iarnă, cu acces dificil, până la o altitudine de 1950 m, pentru a înlocui un echipament nefuncțional aflat pe Muntele lui Florea. Timp de o zi, până la căderea întunericului, inginerii STS au reușit restabilirea comunicațiilor TETRA pe Transfăgărășan, astfel încât beneficiarii acestui sistem de comunicații din zona afectată, respectiv Poliția, Pompierii, Jandameria, Serviciul de Ambulanță, Salvamont să-și poată desfășura acțiunile specifice în condiții optime. Sistemul TETRA (Terrestrial Trunked Radio) este un sistem profesional de comunicații radio mobile și poate fi asimilat cu o rețea de radiotelefonie privată, cu un număr foarte mare de abonați.
„Felicitări colegilor noștri argeșeni și mulțumiri Salvamont Argeș pentru sprijinul acordat pentru buna desfășurare și condiții de siguranță a misiunii!” a transmis Serviciul de Telecomunicații Speciale.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea