Marian Clipici - singurul candidat pentru postul de manager al Spitalului Leordeni

Liberalii se ceartă pe funcții, iar PSD-iștii organizează concursuri pentru a-și menține oamenii în funcții. Este și cazul postului scos la concurs pentru funcția de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni. Singurul candidat înscris la concurs este managerul interimar Marian Clipici, fost consilier județean din partea PSD și om de bază al partidului.

În această săptămâna vor fi susținute probele de concurs

Prima probă a concursului va avea loc marți, 14 ianuarie, de la ora 10.00. Clipici urmează să dea un test grilă. Dacă va trece de proba scrisă, pe 17 ianuarie 2020, începând cu ora 10.00, acesta va susține proiectul de management. 
„Da, sunt singurul candidat pentru postul de manager la Spitalului. Dacă o să câștig concursul îmi doresc să continui proiectele pe care le-am început. În această perioadă s-au schimbat foarte multe lucrui. Am reușit cu ajutorul COnsiliului Județean să modernizăm toate saloanele spitalului, am efectuat lucrări de igienizare și reparații în tot spitalul. În perioada următoare, doresc să diversific serviciile atât pentru pacienții din județul Argeș cât și a celor din județele limitrofe, pentru că noi avem foarte mulți pacienți și din Găești, județul Dâmbovița. În momentul de față, personalul este suficient. Cu personalul existent facem față cu brio cererilor pacienților.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea