Șeful de la Permise Auto, citat în dosarul penal al florăresei Olga

# Alături de acesta, pe 29 ianuarie, este citat și fostul șef al Consiliului Județean Argeș

Se complică dosarul în care este cercetată celebra Olga Panaete. Și încep să fie citați martorii cu greutate, printre care Florin Tecău, fostul președinte al C.J. Argeș, dar și Emil Angheloiu, șeful de la Permise Auto.
Olga Panaete, cunoscuta florăreasă din Piteşti, a fost trimisă în judecată, în decembrie 2018, pentru trafic de influență. Ea deține mai multe florării în municipiu. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Argeș. Olga Panaete este acuzată că ar fi cerut şi primit bani pentru presupuse intervenţii pe lângă funcţionari publici în vederea obţinerii permisului de conducere sau pentru obţinerea unui post în instituţii publice.
Potrivit procurorilor, Gherghina (Olga) Panaete ar fi promis, contra unor sume de bani, la trei persoane că le va ajuta să obțină permisul de conducere. Unei alte persoane, inculpata a asigurat-o că va fi angajată pe un post într-un centru de copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş. Floăreasa Olga ar fi pretins şi primit de la o persoană 15.000 lei promiţându-i că o va ajuta să ocupe un post de asistent generalist debutant. Olga Panaete susținea că va interveni la un angajat cu funcţie de conducere în cadrul DGASPC Argeş şi a unui consilier judeţean. Funcţionarul de numele căruia s-ar fi folosit florăreasa este Adrian Macovei, şeful DGASPC Argeş, iar consilierul în cauză, Florin Tecău, fost preşedinte al CJ Argeş. Cei doi sunt doar martori în dosar.
Denunțul a fost făcut de un instructor auto. De asemenea, Olga florăreasa ar fi promis, contra unor sume de bani, mai multor persoane că le va ajuta să obțină permisul de conducere. Femeia a redeschis „fabrica de permise”. Acesta pretindea că are influenţă asupra angajaţilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeș şi că poate aranja promovarea examenelor. În dosar este martor și comisarul șef  Emil Angheloiu, cel care conduce SPCRPCIV Argeș. Dosarul împotriva florăresei a fost deschis ca urmare a unui denunț făcut de un instructor auto din Pitești.  Acesta a precizat procurorilor că elevul său nu s-a programat la proba teoretică, spunându-i că cineva îl va ajuta să se înscrie mai repede. Procurorii au început cercetările și astfel au ajuns la florăreasa Olga. Alături de Olga Panaete, în dosar mai sunt cercetate șase persoane.

Emil Angheloiu și Florin Tecău, citați, la sfârșitul acestei luni, în dosar

Pe data de 29 ianuarie, atât fostul șef al Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău (foto), cât și fostu și actualul șef de la Permise, Emil Angheloiu, sunt citați, în dosarul florăresei Olga, la Tribunalul Argeș.

18.12.2019.  Încheiere de şedinţă - nr. 9
Amână judecarea cauzei la 29 ianuarie 2020.
Se citează martorul Oprea Aurel cu mandat de aducere. Se citează următorii doi martori din rechizitoriu Tecău Grigore si Angheloiu Emil. Pune în vedere inculpaţilor să se prezinte la următorul termen de judecată necitaţi. Prorogă cererea formulată de Reprezentantul Ministerului Public prin care a solicitat suplimentarea probatoriului cu martorul menţionat după readministrarea tuturor probelor care au fost contestate în faza d e urmărire penală. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2019 la Tribunalul Argeş, sectie penală.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea