Ce localuri riscă să-şi piardă clienţii din cauza municipalităţii?

# Mara, Magic şi Club 32 pot fi primele victime… Săptămâna trecută, Consiliul Local Piteşti a aprobat un proiect de hotărâre care interzice vânzarea băuturilor alcoolice, minorilor. Sunt vizate, în special, nu doar magazinele situate lângă unităţile de învăţământ, ci şi barurile din vecinătatea şcolilor şi liceelor. Astfel, amenda variază între 200 şi 1200 de lei şi va fi aplicată tuturor agenţilor economici care

comercializează alcool la o distanţă mai mică de 200 de metri faţă de unităţile de învăţământ, cămine şi unităţi de asistenţă medicală. Iniţiativa municipalităţii e demnă de lăudat, dar pune pe jar multe din afacerile profitabile care au prins vad tocmai lângă şcoli şi licee, unde clienţii sunt în majoritate minori, aceştia fiind întotdeauna fideli, căci mult mai interesantă este o oră petrecută într-un bar decât una petrecută în clasă, rezolvând probleme la matematică.

 

Mai toate şcolile au baruri lângă gard

În acest context, multe astfel de localuri vor avea de suferit şi asta deoarece aproape că nu există şcoală sau liceu pe lângă care să nu se fi aciuat vreo bodegă (Pub, în termeni moderni). Elevii care studiază la Colegiul Naţional I.C. Brătianu au, de ani buni, un loc în care să-şi petreacă timpul atunci când chiulesc de la ore. Barul „Mara” – gestionat de democrat liberalii argeşeni, cei care îşi au sediul fix în spatele localului, reprezintă o alternativă pentru puştii care n-au chef de ore. Faptul că majoritatea acestor tineri preferă să bea alcool (fie şi bere), în loc de băuturi răcoritoare a putut fi demonstrat de-a lungul timpului. E drept, barul are şi clienţi, care nu sunt neapărat elevi. Şi pentru că „Brătianu” se laudă cu statutul de cel mai tare liceu din oraş, elevii au de unde alege. Imediat lângă „Mara” şi-a făcut local alt afacerist, care spun gurile rele, ar avea mai multă căutare în rândul elevilor, cică aici ar fi muzică mai selectă, iar tinerii învăţăcei la liceul de peste drum ar fi oarecum pretenţioşi. Şi că tot vorbeam de fiţe, mai există o alternativă de petrecere a chiulurilor în masă – restaurantul „Magic”. Aici se bea alcool, ca-n toate localurile de gen, astfel că hotărârea adoptată de municipalitate va scădea profiturile, bineînţeles în condiţiile în care managerii localului vor respecta prevederile. Tot în zona centrală, la aproape o staţie de autobuz distanţă de „I.C. Brătianu” este amplasată şi Şcoala Generală Nr.3, socotită printre elitele Piteştiului. Ei bine, elevii de aici au la dispoziţie Club 32, barul PDL-istului Iulian Corbu. Şi aici se vinde şi se bea alcool; şi aici pot apărea probleme financiare cauzate de interzicerea comercializării alcoolului către tinerii care nu  au împlinit 18 ani. Şi exemplele pot continua… ANCA ITTU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea