Întâlnire importantă la Mioveni

Miercuri, 29 ianuarie, la sediul  Primăriei Mioveni, a fost organizată o întâlnire cu reprezentanții conducerilor tuturor unităților de învățământ din oraș, administratorii instituțiilor, medici și asistenți medicali arondați cabinetelor școlare. S-au discutat măsuri administrative de prevenție pentru limitarea extinderii cazurilor de gripă în unitățile de învățământ, punându-se accent pe un mai bun dialog între părinte și cadru didactic, sau personal medical din școli, pentru a impune și respecta normele de siguranță și sănătate.
Conducerea Primăriei Mioveni va asigura toate materialele sanitare și de igienă necesare, urmând ca unitățile de învățământ să aplice imediat setul de măsuri inițiat de DSP Argeș la nivel județean.
Totodată, a avut loc și o informare cu privire la Bugetul de Venituri și Cheltuieli necesar funcționării creșelor, grădinițelor și școlilor din oraș, despre lucrările de reparații și noile investiții prevăzute să se realize în acest an, cu observația că lista de investiții trebuie să conțină doar obiective prioritare.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea