Polițist bătut cu biciul de un „cowboy” din comuna Teiu

# Agresorul a fost trimis în judecată pentru ultraj

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna argeșeană Teiu a fost trimis în judecată, recent, de procurori  pentru ultraj. Conform anchetatorilor, acesta a amenințat mai mulți polițiști și chiar a bătut pe unul dintre ei cu... biciul. Agresorul, înarmat cu un cuțit într-o mână și cu o șurubelniță în alta, chiar a încercat să atace pe unul dintre agenți. Nu a apucat, însă, să-l înjunghie, pentru că a fost împușcat în picior de un alt polițist.
Pe 18 noiembrie 2019, a fost agitație mare în comuna Teiu! S-au tras mai multe focuri de armă în plan vertical iar în cele din urmă un bărbat a fost împușcat în picior de un polițist argeșean. Evenimentul a avut loc după ce organele de cercetare penală din cadrul Postului de poliție Teiu au fost sesizați de mai mulți săteni că un bărbat, cunoscut ca o persoană violentă,  în timp ce era călare pe un cal, adresa injurii cetățenilor din zonă. Acesta ar fi fost înarmat cu un bici, un cuțit și o șurubelniță băgând frica în localnici. La fața locului s-au deplasat trei agenți de poliție, aceștia depistându-l ușor pe „cowboy-ul” agresor.
Polițiștii l-au urmărit pe suspect mai mulți kilometri, dar acesta a reușit, călare pe cal, să intre într-o pădure și să scape de agenți. A fost zărit ulterior, dar în momentul în care un polițist s-a apropiat de el a încercat să îl lovească cu biciul. Nu a reușit, dar ar fi lovit în schimb autoturismul de poliție amenințând pe agenți cu un cuțit.
Pentru a-l imobiliza, polițiștii au pulverizat substanțe iritant-lacrimogene. Degeaba, agresorul nu s-a lăsat intimidat și chiar a reușit să doboare la pământ un polițist după ce l-a lovit cu biciul peste cap și corp. Și după ce a căzut, polițistului i-au fost aplicate alte lovituri de bici, în tot acest timp colegii lui l-au somat verbal pe agresor, trăgând și mai multe focuri de armă în plan vertical. Bărbatul nu s-a speriat și, înarmat cu un cuțit într-o mână și cu o șurubelniță în alta, s-a apropiat periculos de polițistul aflat la sol. Abia în acel moment a fost împușcat în picior de unul dintre colegii polițistului lovit. Atât agentul, cât și agresorul au ajuns la spital. Deși agresorul a fost împușcat, medicii au constatat că rana nu i-a pus viața în pericol. Acum, pentru fapta sa, „cowboy-ul” agresiv din comuna Teiu a fost trimis în judecată pentru ultraj. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Topoloveni.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea