Concert dedicat tuturor femeilor cu ocazia zilei de 8 martie, susținut de orchestra ,,Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros

Duminică, 8 martie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni, vor urca 33 de muzicieni ai Orchestrei ”Lăutarii” din Chișinău, alături de prim-dirijorul Nicolae Botgros și invitați de renume. Vă așteptăm la un spectacol extraordinar, autentic românesc, susținut în două reprezentații, de la ora 17.00 și de la ora 20.00.
Orchestra Națională de muzică populară ,,Lăutarii” a fost fondată în anul 1970 de interpretul Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul și violonistul Mircea Oțel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci. Datorită abilităților sale de violinist, în 1978, Nicolae Botgros este numit conducător al Orchestrei Naționale ,,Lăutarii” din Chișinău.
Nicolae Botgros a fost decorat de președintele Republicii Moldova cu ,,Ordinul Republicii” , dar și de președintele României cu Ordinul ,,Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria B- ,,Muzică”.
Orchestra ,,Lăutarii” a susținut mii de spectacole de mare rezonanță în toată lumea, pe cele mai prestigioase scene din lume - Grecia, Italia, Germania, Franța, România, Turcia, Danemarca, SUA, Austria, Mongolia, Rusia și alte țări.
Ioana Căpraru - solistă a orchestrei ,,Lăutarii”. Interpreta deține titlul de Maestru în Arte și distincția Artist al Poporului.

Nicolae Ciubotaru - este solist al Orchestrei de muzică populară ,,Lăutarii” și poartă titlul onorific de Maestru în Artă și Artist al Poporului.

Lilia Roșca - interpretă de muzică populară, solistă a orchestrei ,,Lăutarii”.

Lidia Bejenari - interpretă de muzică populară, decorată, prin decret prezidențial, cu medalia ,,Meritul Civic” pentru merite în domeniul muzicii populare.

Ion Paladi - interpret de muzică populară, decorat cu titlul onorific ,,Artist emerit” de către președintele Republicii Moldova.

Prețul unui bilet este cuprins între 30 și 50 lei, în funcție de așezarea în sală. Biletele se găsesc la Centrul Cultural Mioveni, în intervalul orar: L – J: 8.00 – 16.00, V: 8.00 – 14.00, S: 9.00 – 12.00.                        
Informații suplimentare la telefon 0348/445.856.
Evenimente subvenționate de orașul Mioveni.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea