Au fost interzise vizitele la pacienții spitalelor din Argeș

De teama răspândirii coronavirusului, spitalele din țară au interzis vizitele aparţinătorilor persoanelor internate în spital. Această măsură a fost luată și în cadrul unităților spitalicești din Argeș. Vizitele aparținătorilor persoanelor internate în spitale sunt interzise din 8 martie până pe 31 martie, însă se pot prelungi și după această dată, în funcție de evoluția infecțiilor cu coronavirus. Familiile pot aduce diverse bunuri pentru cei internaţi, însă nu vor avea posibilitatea de a pătrunde în secţiile unităţilor medicale.

„Noi am instituit în spital un spaţiu unde aparţinătorii pot lăsa schimburi sau alte bunuri pentru pacienţii internaţi. De acolo se sună pe secţie şi o infirmieră sau un brancardier va coborî pentru a prelua aceste bunuri care vor fi ulterior predate pacientului”, a declarat Adriana Molfea, managerul Spitalului Judeţean Argeș.

Adriana Molfea a mai spus că unitatea medicală este dotată cu echipamente și soluții pentru dezinfectat: mănuşi, măşti, dezinfectanţi. „Am primit o donație de peste 8000 de măști, prin protocolul cu Ministerul Sănătății”, a mai precizat managerul Spitalului Județean Argeș.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea