Depozitul cu materiale de protecție de la Spitalul Județean a fost închis timp de 7 zile pentru inventar

Pe 27 martie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti au avut loc percheziţii, fiind vizată o angajată a unităţii. Una dintre magazionerele spitalului a fost reținută pentru că fura materiale de protecție, atât de necesare personalului medical, în această perioadă, pentru a le vinde. Femeia, în vârstă de 59 de ani, a fost reținută pentru 24 de ore, după care a fost pusă în libertate, sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.  În urma cercetărilor, depozitul de materiale de protecție, pe care magazionera îl gestiona, a fost sigilat. Și a stat închis, pentru inventar, timp de o săptămână, fiind deschis pe 3 aprilie. În această perioadă, cadrele medicale din Județean s-au descurcat fiecare cum au putut. Cu toate acestea, Adriana Molfea, managerul Spitalului Județean Argeș, susține că au fost stocuri suficiente, atât pe secții, cât și în depozit. Despre situația de la Județean, relevantă în acest sens este declarația lui Andri Irimia, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului județului Argeș: „Doamna manager refuză să recunoască că există o problema de aprovizionare. Dânsa susține că magazia e deschisă și că toate solicitările vor fi soluționate”.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea