S-a redus activitatea la Serviciul de Permise și Înmatricularea Vehiculelor Argeș

Instituția Prefectului informează că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș și-a redus activitatea, începând cu data de 9 aprilie. Un număr de 16 polițiști din cadrul Serviciului vor lucra, în perioada stării de urgență, la Inspectoratul de Poliție Județean. După delegarea lor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș va trebui să funcționeze cu doar 5 angajați.
Astfel, se revine la programul cu un singur schimb, relațiile cu publicul urmând să se facă doar între orele 8.30-15.30. Toate programările on-line peste această oră au fost anulate.
În aceste condiții, comisarul Marin Ionuț Ivan le recomadă argeșenilor să apeleze doar în caz de urgență la  Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, chiar dacă au programare.
Vă amintim că se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră în perioada stării de urgență. Astfel, documentele eliberate de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor teritoriale, respectiv: permisele de conducere, autorizațiile de circulație provizorie precum și dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare și permiselor de conducere care vor expira pe perioada stării de urgență vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgență.
Cererile de preschimbare pot fi depuse într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență – conform dispozițiilor art.12 alin.(1) din Ordonanța Militară nr.3 din 24.03.2020.
Aceleași reglementări se vor aplica și documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/ examinare/ preschimbare permis de conducere (ex.certificat de autenticitate, documentul emis de unitatea medicală autorizată - fișă medicală, dosar școlarizare etc.,) care vor expira în perioada stării de urgență.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea